Cătălin Predoiu: Nu CSAT a anulat alegerile, ci CCR / Ce spune despre contribuția MAI la decizia CSAT de anulare a scrutinului
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a făcut noi declarații despre subiectul anulării alegerilor prezidențiale. Noul lider al liberalilor a precizat că decizia nu a aparținut CSAT, ci CCR, iar contribuția Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a fost una care a respectat agenda CSAT. Totodată, Cătălin Predoiu a mai adăugat că MAI nu a oferit detalii despre anularea alegerilor, pentru că acest detaliu era în sarcina CSAT.
„Nu Consiliul Suprem de Apărare a Țării a oprit procesul electoral și a anulat alegerile, ci decizia Curții Constituționale. Un aspect. Doi, pentru că s-a ridicat în spațiul public chestiunea contribuției documentare a Ministerului Afacerilor Interne la lucrările Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în raport de obiectivele clasice ale serviciului de informați al Ministerului de Interne, aș vrea să precizez că absolut toate instituțiile componente ale Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-au raportat la agenda acestui consiliu și la punctul aflat pe ordinea de zi și atribuțiile lor au fost subsumate acele agende a Consiliului.
Trei, legat de comunicarea publică, Ministerul Afacerilor Interne nu se poate substitui Consiliul Suprem de Apărare a Țării în materie de comunicare a lucrărilor consiliului”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.
Cătălin Predoiu a mai adăugat și faptul că autoritățile statului trebuie să facă un efort mai mare pentru a explica decizia de anularea a alegerilor prezidențiale, care au fost „distorsionate prin afectarea șanselor candidaților participanți la alegeri”.
CITEȘTE ȘI: