Câte proiecte s-au depus pe programul care a declanșat criza politică? Cseke Attila: Am constatat cu bucurie că toți primarii USR-PLUS au cerut finanțare prin „Anghel Saligny”

Publicat: 09 11. 2021, 15:58
Ministrul demis al Dezvoltării, Cseke Attila / Sursa: Guvernul României

Cseke Attila, ministrul demis al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a anunțat, marți, că aproape toate unitățile administrativ-teritoriale au depus cerere de finanțare Program Național de Investiții „Anghel Saligny” – PNDL 3, inclusiv cele conduse de primari de la Uniunea Salvați România, făcând referire la startul crizei politice, de la începutul lunii septembrie, când includerea programului în ședința Executivului a produs tensiuni în coaliția de guvernare până la retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Cîțu de către partenerii de la USR și ulterior depunerea unei moțiuni de cenzură.

Investițiile în rețeaua de apă și canalizare și modernizarea drumurilor sunt importante și necesare, fapt dovedit de cererile de finanțare pentru aceste proiecte depuse de 97,5% dintre comunele, orașele, municipiile și județele din România, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, conform unui comunicat al instuției trimis după ce termenul de depunere pentru proiectele de infrastructură finanțate de Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” a fost încheiat marți, 9 noiembrie, la ora 00.00.

Proiectul de OUG pentru aprobarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din 3 septembrie și a fost adoptat, după ce premierul Florin Cîțu l-a remaniat pe ministrul Justiției, Stelian Ion (USR).

Potrivit informațiilor MDLPA, dintre cele 3.228 de unități administrativ-teritoriale ale României, incluzând județele și sectoarele capitalei, doar 81 de UAT-uri nu au cerut finanțare. Printre cele care au depus proiecte se numără toate consiliile județene și toate sectoarele municipiului București.

„Finanțare corectă, care nu depinde de culoarea politică a primarului”

„Am constatat cu bucurie că toate localitățile cu primari USR-PLUS au cerut finanțare prin Anghel Saligny. Înseamnă că USR-PLUS a înțeles, în cele din urmă, că este nevoie de acest program de finanțare și că este unul bine gândit, care merită accesat”, a ținut să precizeze Czeke Attila.

Conform datelor instuției, suma totală a cererilor de finanțare este de 137,59 de miliarde de lei, cerute de 3.174 de UAT-uri pentru 7.545 de proiecte, în condițiile în care bugetul programului este de 50 de miliarde

„Am prealocat, garantat, pentru fiecare comună, oraș, municipiu, județ și sector, o sumă minimă. Astfel, în fiecare localitate poate fi demarată cel puțin o investiție, dacă cererea de finanțare a fost depusă corect. Dorim, astfel, să asigurăm dezvoltarea echilibrată a României și o finanțare corectă, care nu depinde de culoarea politică a primarului”, a declarat ministrul demis al Dezvoltării, Cseke Attila, care este și interimar, la Sănătate, după plecarea USR de la guvernare.

„Accesul la apă este un serviciu de bază, nu un lux, drumurile reabilitate pe care se poate circula în condiții de siguranță nu sunt un lux. Faptul că au fost depuse cereri de finanțare pentru o sumă aproape triplă față de cea alocată arată că a fost nevoie de acest instrument de finanțare”, a spus Cseke Attila.

Ministrul demis a amintit că prin Programul „Anghel Saligny” se vor finanța și investiții în rețeaua de distribuire a gazelor, iar depunerea de cereri în acest sens va fi deschisă în curând de minister. „Dintre cele 81 de unități administrativ-teritoriale care nu au depus încă cerere prin Programul de finanțare Anghel Saligny, cunosc cel puțin o localitate care dorește să acceseze fonduri pentru dezvoltarea rețelei de gaze, și s-a înregistrat deja pentru a putea depune proiectul online. Ne putem aștepta ca și acest număr de 81 să fie diminuat odată ce vom deschide sesiunea de depuneri de cereri pentru investițiile în rețeaua de gaze”, a subliniat Cseke Attila.