Categoria de români care ar putea beneficia de impozit „ZERO” / Precizările ministrului Muncii: „Facem o analiză în sensul acesta”

Publicat: 09 02. 2024, 16:52

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), Simona Bucura Oprescu, a fost întrebată, vineri, despre impozitul zero pentru familiile cu salarii minime și afirmă că „la nivelul ministerului se face o analiză în prezent cu privire la acest subiect”.

„Sigur, solidaritatea pentru noi, ca întotdeauna, este foarte importantă, iar familiile cu venituri mici, cu atât mai mult. În acest moment, aşa cum domnul premier ne-a trasat la Ministerul Muncii, facem o analiză în sensul acesta, iar în momentul când vom avea soluţia gata, vă vom anunţa”, a răspuns ministrul Simona Bucura Oprescu.

Precizările ministrului au fost făcute la Constanța, unde a vizitat Şantierul Naval Constanţa, alături de premierul Marcel Ciolacu.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), Simona Bucura Oprescu, și premierul Marcel Ciolacu / Sursa foto: Facebook

Ciolacu: „Dacă sunt două salarii minime pe economie e foarte greu să te descurci cu un copil”

Preşedintele PSD, a declarat miercuri, la Mioveni, că unei familii cu un copil, având ca venit două salarii minime pe economie, îi este greu să se descurce cu costurile vieţii de zi cu zi, de aceea trebuie lucrat la scăderea impozitării la veniturile minime.

„Este evident că dacă sunt două salarii minime pe economie e foarte greu să te descurci cu un copil. De aceea, trebuie lucrat, în primul şi în primul rând, prin scăderea impozitării la veniturile minime. Dacă se întâmplă acest lucru: să ai într-o familie două venituri minime, acela e pragul, să considerăm pragul cel mai jos de venituri. Şi ca să nu se întâmple acest lucru (…) trebuie să echilibrăm cumva. Dacă dezechilibrăm tot timpul, vom ajunge la un deficit imens şi la disfuncţii în sistemul macroeconomic”, a spus Ciolacu.