Câți bani trebuie să pui deoparte, ca să primești la bătrânețe o PENSIE privată de 1.000 de euro

Publicat: 03 12. 2023, 21:58
Actualizat: 03 12. 2023, 22:00
Sursa: caracter ilustrativ

Odată cu înaintarea în vârstă și apropierea de perioada pensiei, mulţi români se tem că nu vor avea parte de un trai decent în ultimii ani de viață.

Îngrijorarea lor vine și în contextul unor calcule legate de pensiile de stat, care arată că cetățenii care se vor retrage din activitate peste 10 sau 20 de ani vor primi sume mici cu care să supraviețuiască spre finalul vieții. O alternativă la această situație ar putea fi pensiile private.

HotNews a făcut un calcul și a aflat suma pe care trebuie să o strângă un bărbat sau o femeie din România, pentru a primi 1.000 de euro pensie privată, un venit care ar putea asigura o oarecare liniște financiară.

Noua lege a pensiilor stabilește că vârsta de pensionare va fi aceeași pentru femei și bărbați: 65 de ani. Astfel, având în vedere speranța de viață la 65 de ani, bărbații ar avea nevoie de 180.000 de euro în conturi pentru o pensie de 1.000 de euro pe lună.

De partea cealaltă, femeile ar avea nevoie de 228.000 euro în conturi pentru aceeași pensie, pentru că la femei speranța de viață este cu patru ani mai mare.

Atenție, banii ținuți „la saltea” sau în conturi bancare se devalorizează până la pensie!

Cine strânge banii în conturi bancare sau în numerar („la saltea”) nu a ales varianta cea mai bună, ținând cont că sumele sunt mari și inflația va eroda din valoare. Astfel, instrumentele de economisire-investiție pot reprezenta o soluție mult mai bună.

Potrivit sursei citate, care folosește un calculator cu dobânda compusă, cu 105 euro/lună, dacă un bărbat care astăzi are 35 de ani va folosi instrumente care să-i aducă cel puțin 9% anual, va avea la 65 de ani puțin peste 187.000 euro.

În schimb, o femeie va trebui să pună deoparte 130 euro, având în vedere speranța de viață ridicată, și va ajunge la 231.000 euro la 65 de ani.

Aceste sume, însă, nu iau în calcul și pensia garantată primită de la statul român.

Sursa: Shutterstock – caracter ilustrativ