Câți bani va plăti uzina Dacia angajaților care aleg să plece de bună voie. Termenul limită este 23 iunie

Publicat: 13 06. 2022, 23:06

Compania Dacia oferă o primă de până la 26.000 de euro muncitorilor care aleg să plece de bună voie din fabrică. Liderii de sindicat estimează că aproape 500 de oameni vor părăsi voluntar uzina, încurajați de compensațiile bănești alocate în funcție de vechimea acumulată la locul de muncă.

Anunțul vine la o lună după ce Grupul Renault a comunicat că intenţionează să-și concentreze producția de mașini electrice în Franța. Iar uzina Dacia din România ar urma se ocupe de automobilele cu combustie și de cele hibride.

În funcţie de vechimea pe care au acumulat-o, vor primi la plecare între 16.000 de lei net și 130.000 de lei net. Suma maximă este pentru cei care au muncit peste 16 ani în fabrică, potrivit stirileprotv.ro

Totuși, muncitorii de pe secțiile suprasolicitate nu vor fi acceptați în program.

„În cazul în care sunt mulțumiți de această sumă de bani, atunci o vor face, dacă nu, nu este nicio constrângere. Aproape 500 de oameni pot pleca prin acest program, dar este o țintă, nicidecum o decizie finală”, spune Viorel Ungureanu, lider la Sindicatul Dacia.

Specialiștii în resurse umane spun că, deși nu este neobișnuit, un astfel de program dă un semnal că Dacia încearcă să evite o concediere colectivă.

„Este clar că compania încearcă să nu ajungă la o concediere colectivă, deoarece e posibil ca în cazul unei concedieri colective costurile să fie mult prea mari pentru companie, și atunci are de pierdut. Pasul următor este fie restructurarea, fie concedierea colectivă, în funcție de numărul de angajați care urmează a fi, să spunem așa, restructurați din companie. Este clar că e un plan deja în spate, gata stabilit, gata făcut, și primul pas este acela al plecărilor voluntare”, spune Aida Chivu, consultant în domeniul resurselor umane.

Compania recunoaște că prin aceste plecări voluntare intenţionează să ajusteze numărul de angajaţi fără a genera un impact social, așa cum se întâmpla în cazul disponibilizărilor sau a concedierilor colective.

Într-un comunicat al Direcției de Comunicare a Automobile Dacia, se precizează că „solicitările vor fi analizate și validate doar dacă nu afectează competitivitatea companiei.

„Astfel de programe se derulează o dată la câțiva ani (ultima dată în 2017), asigurând ajustarea efectivelor fără generarea unui impact social, prin încurajarea plecărilor naturale. Solicitările vor fi analizate și validate doar dacă nu afectează competitivitatea companiei. În continuare recrutăm și putem confirma că previziunea de recrutare pentru întregul Grup Renault România pentru anul 2022 este de 500 posturi”, se precizează în comunicatul companiei.

În paralel cu programul de plecări voluntare, la Dacia se vor face şi angajări – 500 doar în acest an.

Liderul de sindicat de la Uzina Dacia spune că programul de plecări voluntare este în avantajul salariaților, care, în cazul unor concedieri colective, ar primi mai puțini bani, conform contractului colectiv de muncă.

„Dacă vor urma disponibilizări, ceea ce eu nu cred, se va face în baza contractului colectiv de muncă. În funcție de vechime. Cel care are peste 16 ani în companie, poate primi 14 salarii”, explică Viorel Ungureanu, lider Sindicatul Dacia.

Cu aproape 13 mii de angajaţi, Dacia este unul dintre cei mai mari contribuabili din România. Aportul la Produsul Intern Brut al tării este de aproximativ 2%, iar în 2020 compania a vărsat la bugetul de stat circa 230 de milioane de euro. Aproape 60% din bugetul orașului Mioveni provine din taxele plătite de uzină.