Prețul e gigantic! Câți lei costă o noapte de cazare la Iaki, hotelul lui Gică Hagi din Mamaia

Publicat: 18 06. 2022, 15:38
Actualizat: 18 06. 2022, 15:56

Pentru turiștii care vor să stea în inima orașului Mamaia, la 2 minute de plajă (mers pe jos), o opțiune poate fi hotelul lui Gică Hagi din celebra stațiune constănțeană. Este vorba de Iaki, fostul Hotel București. Însă, chiar și așa, poate pentru unii prețul poate părea mare, când vine vorba de cazare pentru o noapte.

Dar, cel mai bine, să luăm ca exemplu tariful pentru o cameră dubla, cu vedere la mare. Prețul este valabil pentru 2 nopti, în perioada 15-17 iulie 2022, conform datelor publicate pe Booking.com (agenție de turism online pentru rezervări și alte produse de călătorie). Astfel, la Iaki prețul este 3.000 lei, pentru 2 nopti, deci 1.500 lei/noapte.

Costuri suplimentare pentru diverse servicii

La un cost suplimentar, care poate fi aflat la recepția hotelului, turiștii cazați la acest hotel, pot avea acces la un centru SPA cu piscină interioară, saună, cadă cu hidromasaj, zonă de fitness, duş emoţional şi duş cu hidromasaj. Se oferă şi servicii de masaj, însă doar cu confirmare prealabilă.

Și tot contra unui tarif suplimentar, oaspeții pot beneficia de parcare privată în garajul hotelului.

Alte oferte pentru turiști

Aflat la doar 20 de metri de plaja din Mamaia, hotelul Iaki oferă acces gratuit la o piscină sezonieră în aer liber, un restaurant sezonier cu terasă de vară şi un restaurant deschis pe tot parcursul anului, unde sunt servite preparate din bucătăria românească şi internaţională.

De asemenea, se pot consuma băuturi pe tot parcursul zilei, la barul cu pian, pe terasă sau la barul Sunrise de lângă piscina în aer liber.