Caz suspect în Botoșani. Un bărbat de 38 de ani a căzut ca secerat în fața blocului în care locuia și a doua zi a murit la spital

Publicat: 02 02. 2026, 21:51
Actualizat: 02 02. 2026, 22:04

Polițiștii și procurorii din Botoșani nu reușesc să lămurească moartea unui bărbat de 38 de ani. Incidentul s-a petrecut pe 23 ianuarie, iar prietenii victimei spun că e vorba de o agresiune, nu de un accident.

Știrile Kanal D prezintă ultimele imagini cu Iulian Pavel în viață. În acea zi, la ora 22:44:45, victima ajunge la intrarea în blocul în care locuia. Trec 7 minute și 27 de secunde și Iulian se prăbușește la pământ.

FOTO – Captură video: Știrile Kanal D

Lângă el apare imediat o altă persoană, care sună la 112. Ambulanța ajunge după 13 minute, dar pentru Iulian efortul medicilor a fost în zadar. Incidentul a avut loc pe 23 ianuarie, iar bărbatul a murit o zi mai târziu la spital.

FOTO – Captură video: Știrile Kanal D

„Vreau să luăm toți atitudine să se facă dreptate. Din surse am aflat că persoana bănuită este venită din Spania, asta pentru o perioadă foarte scurtă și dorește să plece. Haideți să punem presiune pe Poliție”, a spus pentru sursa citată Remus Dăscălescu, prietenul victimei.

Însă polițiștii și procurorii refuză momentan să comenteze cazul, deși a trecut mai bine de o săptămână de la incident.

Pe imagini mai apar, la un moment dat, patru persoane care trec prin dreptul blocului, chiar când Iulian se prăbușește. Inițial s-a crezut că aceștia au plecat mai departe, dar pe înregistrare se vede cum revin după aproximativ un minut și văd că cineva a intervenit deja.

Polițiștii și rudele lui Iulian fac apel și la alți martori care au văzut ce s-a întâmplat.