Ce a pățit un băiat de 14 ani din Dâmbovița care a lovit cu mașina o fată de 16 ani, apoi a fugit de la locul accidentului

Publicat: 11 03. 2023, 11:27

O tânără de 16 ani a ajuns la spital după ce a fost acroșată de un autoturism pe marginea drumului. Cel care a produs accidentul este un minor de 14 ani care a fugit de la locul faptei. Ce măsuri au luat polițiștii împotriva minorului.

Accidentul a avut loc vineri, 10 martie, pe drumul județean 702A, în localitatea Voia din județul Dâmbovița. Tânăra mergea pe marginea șoselei când a fost acroșată de un autoturism. Fata a fost rănită și a căzut din picioare. Când a văzut ce a făcut, șoferul a fugit de la locul accidentului. Localnicii au sunat la 112 și au chemat ambulanța, dar și poliția.

“Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la faptul că, pe drumul județean 702A, în localitatea Voia, s-a produs un accident rutier. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că o minoră, în vârstă de 16 ani, din Voia, ar fi fost acroșată de un autoturism, iar conducătorul auto ar fi părăsit locul producerii accidentului rutier.  Victima a fost transportată la spital, fiind rănită ușor”, transmite Subinspector de poliție Ana Maria Georgiana Liță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița.

„Acesta ar fi sustras autoturismul din curtea bunicii”

Polițiștii au făcut verificări și l-au identificat pe șofer și au găsit mașina cu care a lovit-o pe adolescentă.

“În urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că persoana care ar fi condus autoturismul ar fi un minor de 14 ani. Acesta ar fi sustras autoturismul din curtea bunicii și, ulterior, l-ar fi condus pe drumul județean 702A, deși nu deținea permis de conducere”, a mai precizat Liță.

Minorul a fost audiat și este cercetat în stare de libertate. Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia și furt în scop de folosință.