Ce este de făcut când liniștea nopții este alungată de motoarele turate. Capitala, dată exemplu

Publicat: 01 09. 2025, 10:35
Ce este de făcut când liniștea nopții este alungată de motoarele turate / foto cu caracter ilustrativ, sursa: Shutterstock

Pentru mulți locuitori din Iași, nopțile de vară au devenit un coșmar și asta din cauza zgomotului produs de motociclete și autoturisme modificate, cu evacuări schimbate și motoare turate la maximum. Cei care dorm cu ferestrele deschise spun că nu se pot odihni deloc.

În ultima vreme, situația pare că s-a înrăutățit, iar oamenii se întreabă unde este Poliția și de ce nu se poate rezolva această problemă, scrie Ziarul de Iași.

De la an la an, mai rău

Indiferent că locuiesc pe bulevardele centrale din oraș sau în cartierele mai aglomerate, din zonele limitrofe, tot mai mulți ieșeni semnalează același tip de disconfort fonic, provocat în special de tineri care circulă noaptea târziu cu motoarele turate la maximum.

Cu toate că fenomenul nu este unul nou, amploarea lui crește de la an la an, potrivit sursei citate.

Polițiștii și inspectorii RAR au derulat mai multe controale în trafic, însă rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor. Conform Inspectoratului de Poliție Județean Iași, doar în primele șase luni din 2025 s-au desfășurat 55 de acțiuni de verificare a stării tehnice a vehiculelor. În urma acestora, au fost aplicate 45 de amenzi pentru poluare fonică sau emisii peste limitele legale, iar 264 de certificate de înmatriculare au fost retrase din cauza deficiențelor tehnice.

Șoferii și motocicliștii prinși în astfel de situații rămân fără talon, iar mașina poate reveni pe șosea doar după remedierea defecțiunilor.

Nici amenzile nu sunt de neglijat – între 810 și 1.012 lei.

Totuși, eficiența acestor măsuri legale este pusă la îndoială, în condițiile în care nu există reglementări clare care să stabilească nivelul maxim admis de zgomot în orașe, mai ales pe timpul nopții.

Citește aici despre ce s-a întâmplat în București, în 2022.