Ce se întâmplă în organismul nostru atunci când bem un pahar de APĂ pe stomacul gol. Nici cea mai tare cafea nu poate egala acest lucru

Publicat: 17 10. 2023, 09:51
Sursa foto: Pexels/Engin Akyurt

Știm cu toții că apa este esența vieții și este foarte important pentru un organism sănătos să consumăm cel puțin 2 litri pe zi. Totuși, atunci când bem un pahar de apă, dimineața pe stomacul gol se întâmplă o adevărată minune, spune un expert în bio-chimie.

O cantitate insuficientă de apă într-o zi poate fi aduce un grad ridicat de stres, iar repetarea acestui comportament poate duce la simptome de anxietate care pot degenera ușor în atacuri de panică sau stări de depresie profunde.

Cei mai mulți oameni își încep ziua direct cu o cafeluță fierbinte băută dimineața și de multe ori băuturile energizantele pe parcursul zilei. Deși aceste băuturi ne dau un boost de energie la început, acestea nu aduc beneficii majore creierului.

Dimineața, creierul se activează dacă primește un semnal de la ficat. Aceasta este concluzia unui expert în bio-chimie:

„Apa băută pe stomacul gol este echivalentul cheii de pornire pentru ficat, declanșând reacții care determină eliberarea unei mari cantități de glicogen, adică glucoza stocată sub formă de depozite. Aceasta este apoi trimisă către creier. Glicogenul reprezintă principala sursă de combustibil pentru creier în totalitatea sa. Activitatea creierului depinde în totalitate de oxigen și de glicogenul depozitat în ficat” explică prof. univ. dr. Ștefan Voicu, de la Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii.

Atât cafeaua, cât și ceaiul verde activează doar anumite părți ale creierului, lăsându-l ulterior mai obosit.

Ce se întâmplă dacă uităm să bem apă? Nici cafeaua, nici ceaiul verde, nici sucurile de fructe, nici băuturile răcoritoare sau alcoolul nu înlocuiesc hidratarea. Fără apă, inima bate mai repede, asemenea momentului de frică.

„Deficitul unei cantități optime de apă poate duce la stări de anxietate, iar această anxietate generată de deshidratare poate evolua către depresie, conform unor studii recente. Este o presiune semnificativă asupra organismului. Lipsa apei constituie un factor de stres major. Un pahar mic de apă pe oră este suficient”, spune rof. univ. dr. Ștefan Voicu, potrivit Știrileprotv.