Cel mai ghinionist hoț. Un român a fost prins la furat în Austria pentru că s-a îmbătat și a adormit la locul faptei
Un român în vârstă de 49 de ani a fost condamnat pentru a 24-a oară, la finalul săptămânii trecute, de Tribunalul Regional din Feldkirch (Austria), la trei ani de închisoare pentru o serie de furturi comise prin efracție.
Acesta a petrecut deja 26 de ani de viață în spatele gratiilor, el a primit pedeapsa senin, ba chiar i-a mulțumit judecătorului. Ultima dată a fost prins că fura pentru că a adormit la locul faptei.
Hoțul care a fost prins după ce a băut și a adormit la locul faptei
Bărbatul, care se află acum în arest preventiv, nu s-a arătat surprins de decizie. „Îmi pare rău pentru ce am făcut”, a spus el în fața instanței, recunoscându-și vina și adăugând că luptă cu o dependență serioasă de alcool.
De fapt, problema i-a venit de hac în timpul unuia dintre furturi: bărbatul a pătruns într-o boxă de subsol din localitatea Hard, a băut din băuturile spirtoase găsite acolo, a adormit și a fost prins de poliție la fața locului.
Pagubă de 5.500 de euro
Între februarie și august, românul a spart boxele din mai multe blocuri de locuințe, de unde a furat șase perechi de pantofi, o bicicletă electrică, 15 doze de Red Bull și două sticle de șampanie, el a reușit să provoace o pagubă de 5.500 de euro.
Judecătorul Alexander Wehinger l-a găsit vinovat de furt calificat comis în mod repetat și în scop comercial. Ca recidivist, bărbatul a fost sancționat mai aspru, primind o pedeapsă de trei ani de închisoare și obligativitatea achitării sumei echivalente prejudiciului produs.
După pronunțarea sentinței, românul a mai dorit să spună ceva și a făcut o declarație care a stârnit uimire în sala de judecată:
„Când voi fi eliberat, mă întorc în Germania. Iubesc Germania, pentru că acolo îi cunosc pe toți judecătorii și procurorii”.
Recomandările autorului: