Cel mai lung zbor fără escală din lume va dura 22 de ore. Ce destinații va lega și ce facilități vor avea pasagerii la bord
Qantas va lansa primul zbor direct de la Sydney la Londra în octombrie 2027. Va dura 22 de ore și va revendica oficial titlul de cel mai lung zbor de pasageri fără escală din lume.
În urmă cu aproape opt ani, Qantas și-a anunțat planul ambițios de a lansa zboruri directe de la Sydney la Londra. Cu o durată de până la 22 de ore, această rută uriașă va revendica oficial titlul de cel mai lung zbor de pasageri fără escală din lume.
Lansarea inițială, programată pentru 2025, a fost amânată din cauza unor probleme tehnice și a întârzierilor provocate de pandemie, dar, după alte câteva probleme legate de lanțul de aprovizionare, primul zbor a fost confirmat pentru octombrie 2027, conform Time Out.
Qantas a numit proiectul Project Sunrise
În prezent, cel mai lung zbor din lume este cursa directă a Singapore Airlines de la Singapore la New York, care acoperă aproximativ 15.300 de kilometri în aproximativ 18,5 ore. Călătoria Qantas de 17,5 ore de la Perth la Londra este a treia cea mai lungă din lume, în timp ce ruta Perth–Paris, de 17 ore, și zborul Melbourne–Dallas, de 16 ore, vin imediat după.
Odată ce zborul de la Sydney la Londra Heathrow va fi lansat, acesta le va depăși pe toate, cu o durată de zbor de până la 22 de ore pe o distanță de 17.015 kilometri. Zborurile directe vor reduce cu până la patru ore timpul total de călătorie, comparativ cu zborurile cu o singură escală disponibile în prezent. Qantas a numit proiectul Project Sunrise – o aluzie la faptul că pasagerii vor vedea două răsărituri în timpul unei singure curse.
Ca parte a Project Sunrise, Qantas urmează să introducă, de asemenea, primul său zbor direct de 18 ore de la Sydney la New York, la jumătatea anului 2028. Zborul care va marca o premieră în istoria aviației va reduce cu mai mult de trei ore timpul de călătorie, comparativ cu actualul zbor cu o singură escală prin Auckland.
Ce facilități vor avea pasagerii în timpul zborului
Compania aeriană face tot posibilul pentru ca această călătorie uriașă să fie cât mai confortabilă. Qantas va introduce 12 aeronave Airbus A350-1000ULR (Ultra Long Range) complet noi pentru cursele către Londra și New York, reducând capacitatea obișnuită de 300 de pasageri la 238 pentru a crea mai mult spațiu pentru picioare și pentru a face loc primelor „zone de wellness” din lume la bord, amplasate între clasele economică și premium.
Aceste zone vor include programe de exerciții afișate pe ecrane, mânere pentru stretching și stații pentru gustări și hidratare, pentru a-i ajuta pe pasageri să se miște în timpul zborului de lungă durată.
Cei care vor călători la propriu la înălțime în clasa întâi se vor putea bucura atât de un fotoliu, cât și de un pat, precum și de uși glisante, un dulap și spații de depozitare private și un ecran HD de 32 de inci. Pasagerii de la clasa întâi vor primi, de asemenea, o tabletă cu ajutorul căreia vor putea controla iluminarea ambientală, temperatura și chiar umiditatea.
Primul dintre cele 12 avioane Airbus A350-1000ULR destinate rutelor Project Sunrise ale Qantas a finalizat recent un zbor record, fără escală, de 24 de ore și 24 de minute, de la Melbourne la Toulouse, o premieră pentru orice aeronavă comercială din lume. Se estimează că primul avion va fi livrat companiei Qantas în aprilie anul viitor, fiind echipat cu un rezervor suplimentar de combustibil de 20.000 de litri, amplasat în partea centrală din spate, care îi permite să zboare până la 22 de ore fără escală.