Centrele de vaccinare rămân deschise și de Paște. Ioana Mihăilă: „Dacă avem programare la vaccinare, să o respectăm”

Publicat: 26 04. 2021, 15:54
Ministrul Sănătății Ioana Mihaila Sursa foto: Andreea Alexandru/MEDIAFAX FOTO

Centrele de vaccinare rămân deschise și în perioada Paștelui, a anunțat luni ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Astfel, acestea urmează să rămână deschise, atât în prima, cât și în a doua zi de Paște, duminică, respectiv luni, a anunțat ministrul într-o conferință de presă, potrivit Digi24.

„Conform informaţiilor primite de la CNCAV, centrele de vaccinare vor fi deschise atât în prima zi de Paşte, cât şi în a doua zi de Paşte” a anunțat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Centrele de vaccinare rămân deschise. Ministrul Sănătății cere ca românii să își respecte programările

Ministrul Sănătății a subliniat că este important ca cetățenii să respecte în continuare regulile de protecție sanitară impuse de către autorități pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.

„Având în vedere că suntem în Săptămâna Mare, săptămână care are implicaţii profunde în special pentru creştinii ortodocşi, iar în weekend este Paştele ortodox, fac un apel la responsabilitate: pe de o parte, să încercăm să ne protejăm cât de mult posibil, iar, pe de altă parte, dacă avem programare la vaccinare, să o respectăm. (…) Vă doresc un Paşte luminat şi multă sănătate!”, a mai spus ea.

Cea mai mare tranșă de vaccin Pfizer a ajuns luni în România

România a primit luni cea mai mare tranșă de vaccin Pfizer – BioNTech de până în prezent: 725.400 de doze.

Vaccinurile au fost livrate pe cale aeriană și urmează să ajungă pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, după cum informează MEDIAFAX.

Sursa citată adaugă că transportul către centrele de stocare este asigurat, inclusiv pe cale terestră, de firma producătoare.

Până în prezent, țara noastră a primit 4.397.309 doze de vaccin Pfizer – BioNTech, iar peste 3,8 milioane dintre acestea au fost utilizate deja pentru imunizarea populației.

România a mai primit, duminică, 25 aprilie, încă 76.800 doze de vaccin Moderna, a anuțat Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).