Certificatul digital european privind Covid, contestat la Tribunalul Uniunii Europene

Publicat: 09 09. 2021, 22:39
Propunerea PSD pentru legea certificatului verde pe care vrea să o prezinte coaliției de guvernare

Un grup de cetățeni ai Uniunii Europene au depus o plângere la Tribunalul General al Uniunii Europene pentru a obține anularea regulamentului care introduce certificatul digital european, potrivit site-ului instituției și a unui document de la Consiliul UE, relatează AFP.

Reclamanții, care sunt identificați drept „Abenante și alții”, au depus plângerea la 30 august împotriva Consiliului, instituție care reprezintă statele membre – şi Parlamentului European, care a aprobat regulamentul de instituire a „Certificatului digital Covid al UE”, intrat în vigoare la 1 iulie.

Aceste certificate, create pentru a facilita deplasările în UE în pofida pandemiei, atestă că o persoană a fost vaccinată împotriva Covid-19, că a făcut un test care a avut rezultat negativ sau că s-a imunizat ca urmare a infectării şi ar trebui să permită evitarea carantinei în ţările de destinaţie.

Un document al Consiliului adresat ambasadorilor celor 27 reuniţi miercuri menţionează această acţiune în justiţie. Potrivit site-ului de informaţii Contexte, care a publicat conţinutul documentului cu acces limitat, reclamanţii consideră că solicitarea unui test sau a vaccinării pentru eliberarea unui certificat Covid al UE înseamnă a impune „tratamente medicale invazive” şi încalcă de asemenea Carta drepturilor fundamentale.

Reclamanţii cer anularea în totalitate a acestei reglementări sau cel puţin a părţii privind testarea şi vaccinarea şi solicită suspendarea imediată a dispoziţiilor contestate în aşteptarea deciziei de fond.

Ce este certificatul digital COVID

Certificatul digital COVID se eliberează în 3 cazuri: atestă vaccinarea împotriva COVID-19 (schema completă, cu ambele doze), testarea sau vindecarea recentă de COVID-19.

Certificatul poate fi prezentat la vamă atât pe hârtie, cât și pe telefon, iar validarea se face cu ajutorul codului QR, care este scanat la frontieră, indiferent dacă certificatul este prezentat pe telefon sau pe hârtie.

Certificatul este eliberat începând din 1 iulie de către Ministerul Sănătății, prin intermediul portalului web certificat-covid.gov.ro, dezvoltat de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

De ce acte este nevoie pentru eliberarea certificatului digital

Pentru persoanele care s-au identificat la testare cu codul numeric personal se cer: nume, prenume, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, luna efectuării testului al cărui rezultat este negativ pentru SARS-CoV2, județul în care s-a efectuat testarea.
pentru persoanele care s-au identificat la testare cu act de identitate emis de alt stat decât România sau pașaport: nume, prenume, numărul pașaportului / actul de identitate, luna efectuării testului al cărui rezultat este negativ la testul pentru SARS-CoV2, județul în care s-a făcut testarea.

Pentru eliberarea certificatelor de vindecare este solicitat următorul set de date: nume, prenume, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, luna efectuării testului al cărui rezultat este pozitiv pentru SARS-CoV2, județul în care s-a efectuat testarea.
pentru persoanele care s-au identificat la testare cu act de identitate emis de alt stat decât România sau pașaport: nume, prenume, numărul pașaportului / actul de identitate, luna efectuării testului al cărui rezultat este pozitiv la testul pentru SARS-CoV2, județul în care s-a făcut testarea.

Pentru eliberarea certificatelor de vaccinare este solicitat codul numeric personal: nume, prenume, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, luna când a fost efectuată oricare dintre dozele de vaccin, denumirea vaccinului administrat, județul/țara unde s-a făcut vaccinarea.