Cetățenii din estul țării, speriați de un fenomen natural rar. Oamenii au sunat la 112

Publicat: 25 08. 2022, 18:02
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Shutterstock

Locuitorii din estul țării s-au speriat zilele acestea din cauza unui fenomen natural rar, iar unele persoane chiar au apelat 112, crezând că fenomenul ar putea fi provocat de un incident în Ucraina.

Este vorba, de fapt, despre un val de praf și aerosoli, fenomen provocat de gradul mare de umiditate din aer, dar și de un cantitățile mari de praf ajunse în România din estul sau sud-estul continentului, după cum a explicat, la Antena3, profesorul Silviu Gurlui.

„Un rezultat al unui val de praf, de particule, ajuns în România dinspre partea de est sau sud-est a continentului și pe fondul unor fenomene meteorologice complexe, s-a format o astfel de imagine. Oamenii au acuzat probleme de sănătate, o stare de respirație greoaie, dar s-au declanșat și o serie de forme de alergii”, explică specialistul.

Profesorul a arătat că oamenii care sunt alergici vor avea probleme, în această perioadă, în special dimineaţa şi seara.

„În zona aceasta de nord-est a României avem în această perioadă cea mai importantă, cea mai concentrată zonă din Europa cu polen de pelin, respectiv de ambrozie. Oamenii care sunt alergici în această perioadă simt această greutate, mai ales dimineața și seara”, a mai precizat profesorul.

Ce spun meteorologii despre acest fenomen

Meteorologii au reacționat în urma apariției norului de praf care i-a îngrijorat pe locuitorii zonei de nord-est a României. Specialiștii de la Meteo Moldova au transmis faptul că norul de praf se întinde din Peninsula Crimeea până la granița cu Belarus.

„Transportul de praf în troposfera joasă din regiunile de la nord de Marea Neagră s-a redus semnificativ în timpul nopții. Pe imaginile satelitare MODIS de ieri se poate vedea în mod distinct transportul de praf la macroscară, cu două areale distincte, unul din regiunea Moldovei în care praful e transportat într-o masă de aer ușor instabilă, dar și un areal foarte bine conturat în care transportul de praf se defășura într-o masă de aer stabilă.

Interesul mare pentru acest fenomen a fost dat evident de desfășurările geopolitice în curs la est de România. Așa cum am spus de ieri, în mod cert, în norul de praf de ieri am avut cu siguranță și doze mici de rezultante din incendiile asociate războiului din Ucraina.

Doar că aceste mici suspensii au ajuns și ajung în regiunea țării noastre de la începutul războiului atunci când sunt condiții favorabile de circulație atmosferică, adică circulație atmosferică dinspre est, fără să le remarcăm”, a spus conf. dr. Lucian Sfîcă, specialist Meteo Moldova.