CFR Călători a anulat petrecerea cu lăutari care ar fi urmat să aibă loc în Trenul Regal

Publicat: 29 11. 2022, 08:57
Sursa: Lucian Danciu/MEDIAFAX FOTO

Compania CFR Călători a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că a decis să denunțe în mod unilateral contractul prin care Trenul Regal ar fi urmat să fie folosit pentru organizarea unei petreceri cu lăutari de 1 decembrie.

Instituția recunoaște că un astfel de contract a existat, dar informează că nu are nicio legătură cu organizarea evenimentului propriu-zis.

„Referitor la solicitările de presă cu privire la implicațiile CFR Călători în organizarea evenimentului din Trenul Regal al Societății Feroviare de Turism – SFT CFR SA, facem următoarele precizări:

CFR Călători nu are nicio implicație sau vreo contribuție în organizarea evenimentului din tren, în timpul circulației Trenului Regal al Societății Feroviare de Turism – SFT CFR SA.

CFR Călători poate realiza la cerere, contra cost, prestații comerciale folosind personalul și materialul rulant propriu sau al beneficiarului.

În acest sens, CFR Călători a primit o solicitare de prestări servicii pentru asigurarea remorcării și a personalului tehnic în vederea circulației garniturii Trenului Regal, pe ruta București-Sinaia și retur. Beneficiarul, odată cu solicitarea, a prezentat toate avizele tehnice de circulație ale trenului, emise de organele abilitate.

CFR Călători a notificat Beneficiarul, conform clauzelor contractuale, asupra denunțării unilaterale a contractului”, se arată în comunicatul companiei.

Casa Regală consideră „aproape o blasfemie” petrecerea cu „șpriț și lăutari” organizată în Trenul Regal

Trenul Regal ar fi urmat să găzduiască o petrecere cu „șpriț și lăutari”, de 1 Decembrie, pentru care 80 de persoane au plătit în total 40.000 de euro. Evenimentul a deranjat Casa Regală a României, care a transmis că „istoria României nu poate fi închiriată”, iar petrecerea „este o aproape blasfemie”.

De asemenea, deputatul PNL Alexandru Muraru – care este și consilierul premierului pe probleme de xenofobie și antisemitism – a transmis printr-un mesaj publicat sâmbătă, pe Facebook, că „petrecerile lăutărești de 1 Decembrie” care vor avea loc în Trenul Regal „sunt intolerabile și trebuie stopate”, cerându-iministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, să intervină.

Trenul regal a fost închiriat pentru o petrecere numită „Spriț și lăutari”, pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României. Un bilet a costat 500 de euro și în pachet a intrat o călătorie cu trenul București-Sinaia și retur, o degustare de vinuri, mâncare și muzică lăutărească. Toate cele 80 de bilete pentru acest eveniment au fost deja vândute.

„De ziua națională a României, petrecem la rang de artă. O incursiune în timp cu trenul regal, pe ruta București-Sinaia, ce va aminti de zaiafeturile de odinioară”, se arată pe pagina de promovare a evenimentului, în timp ce pe afiş apar inclusiv Regele Ferdinand şi Regina Maria.

Decizia de a face petrecere cu lăutari în Trenul Regal a deranjat Casa Regală a României, care a transmis un comunicat prin intermediul directorului Administrației Proprietăților Regale, Ion Tucă.

„Cu Trenul Regal au călătorit patru generații ale familiei regale. Începând cu 2008, au fost 14 călătorii care au avut legătură cu familia regală. Trenul a condus pe Regele Mihai I și pe Regina-mamă Elena în exil, în zilele de 3-6 ianuarie 1948.

Același tren l-a condus pe ultimul drum pe Regele Mihai la 15 decembrie 2017. Ceea ce se întâmplă acum, o călătorie în scop comercial, reprezintă aproape o blasfemie. Trenul Regal îl considerăm un loc sacru, după ce l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum”, a reacționat directorul Administrației Proprietăților Regale, Ion Tucă.