Chilli con carne, rețeta originală a celui mai cunoscut preparat mexican
Chilli con carne este un preparat care impresionează prin gustul bogat și combinația echilibrată de gusturi. Are carne, fasole și condimente, este sățios și plin de personalitate, fiind considerat preparatul ideal pentru mesele în familie sau momentele în care vrei să impresionezi musafirii care îți trec pragul.
Deși nu are o listă de ingrediente complicată, această rețetă cere răbdare, motiv pentru care nu mulți se încumetă să o facă.
Cum prepari un chili con carne autentic
Gătirea trebuie să fie lentă, aproximativ două ore sau mai mult, cheia fiind obținerea unui sos dens și aromat.
Pentru această rețetă ai nevoie de carne tocată de vită, ceapă, usturoi, ardei roșu, roșii din conservă, pastă de tomate și fasole roșie. Gustul final îl dau condimentele, precum boiaua dulce și afumată, chimionul, oregano și chilli, la care se adaugă supă de vită, pentru a lega sosul.
Primul pas înseamnă sotarea cepei în ulei de măsline până devine moale, apoi se adaugă usturoiul și ardeiul. Carnea tocată se rumenește separat în aceeași oală, amestecând constant până se obține o textură uniformă. După ce capătă puțină culoare, se adaugă pasta de tomate și condimentele, apoi roșiile și supa de vită.
Se lasă la fiert la foc mic până când sosul scade și devine consistent. La final se adaugă fasolea. Această mâncare se servește fierbinte.
Pentru a obține un preparat cât mai apropiat de rețeta originală mexicană este important să rumeniți bine carnea înainte de a adăuga ingredientele lichide. În felul acesta mâncarea va căpăta o notă intensă de arome.
Trucuri pentru un preparat de nota 10
Un truc interesant este adăugarea unui pătrățel de ciocolată neagră spre finalul gătitului. Nu îndulcește mâncarea, ci accentuează gustul condimentelor, totodată echilibrând aciditatea roșiilor. Dacă nu aveți ciocolată neagră, puteți folosi puțin zahăr brun.
Pentru note afumate, câteva picături de sos Worcestershire sau barbecue ajută foarte mult. Cine preferă varianta picantă poate adăuga jalapeno proaspăt sau fulgi de chilli.
Gătirea lentă rămâne secretul principal pentru o porție autentică de chili con carne: cu cât preparatul fierbe mai încet, cu atât aromele se combină mai bine.
Chilli con carne se păstrează excelent la frigider câteva zile și devine chiar mai gustos după reîncălzire, dacă adaugi puțin lichid. Pentru că vorbim de o mâncare extrem de versatilă, se poate servi ca atare, alături de orez sau lipii, ori folosită ca umplutură pentru tacos și burrito.
RECOMANDAREA AUTORULUI: