CIOLACU, despre măsurile de austeritate/ „Primii pași îi va face primul ministru. Vom începe cu o reorganizare și cu comasarea agențiilor”

Publicat: 15 01. 2025, 13:58

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că va face primele reorganizări din sistemul bugetar, imediat ce va ști cine este noul secretar general al guvernului. Acesta a mai spus, în cadrul conferinței de presă, că știe ce-și dorește și va face chiar „primii pași” în această direcție. 

Primele măsuri de austeritate din sistemul bugetar vor fi implementate chiar la nivelul cabinetului primului ministru Marcel Ciolacu, a declarat acesta, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta spune că va opera primele restructurări chiar în cursul acestei luni, având în vedere că știe deja ce-și dorește.

„Primii pași îi va face primul ministru. Vom începe cu o reorganizare și cu comasarea agențiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului și a aparatului propriu de funcționare al guvernului. Eu voi face primele restructurări care o să vin în cursul acestei luni.

Normal, aștept ca și partenerii să facă o propunere de Secretar General al Guvernului, care mai mult ca sigur săptămâna viitoare se va întâmpla acest lucru. Și e normal să aștept noul secretar general al guvernului să fac. O analiză proprie și cu șeful cancelariei, am făcut-o, și știm ce ne dorim noi.”

În cursul anului trecut, a fost creat cadrul legislativ și chiar s-a început procesul de reorganizare. Premierul Ciolacu consideră, însă, că nu e destul.

„S-au făcut. S-a creat cadrul legislativ. S-au și făcut anumite reorganizări, în fiecare minister. Părerea mea că, insuficient.”

 

CITEȘTE ȘI:

Ciolacu, despre plafonarea prețurilor la ENERGIE/ „Vom încerca să acoperim tot ANUL”

Anul solidarității fiscale pentru UAT/ Tanczos Barna: „Vom avea un fond la care vor contribui toți pentru a ajuta comunele mici”