VIDEO Ciucă, despre posibila eliminare a impozitului pentru pensiile sub 3.000 de lei: „Este o variantă pe care am discutat-o în ședința de astăzi. Trebuie să o dezbatem în coaliție”

Publicat: 02 08. 2022, 21:40
Actualizat: 02 08. 2022, 22:08

This browser does not support the video element.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marți că PNL a discutat în ședința Biroului Politic Național (BPN) despre posibila eliminare a impozitului la pensiile sub 3.000 de lei, ceea ce ar însemna o extindere de la plafonul actual de 2.000 de lei.

„Este o variantă pe care am discutat-o în ședința de astăzi, este o propunere. Dați-mi voie să continuăm cu abordarea responsabilă fără să le creăm oamenilor așteptări, sau mai rău, iluzii față de măsurile pe care le luăm. Propunerea aparține PNL încă de când conducea Ministerul Muncii. Toate această chestiune trebuie discutate și validată în coaliție cu partenerii noștri în funcție de limitările bugetare”, a afirmat premierul.

„Avem nevoie să ne adresă către toate categoriile sociale, în special către cele vulnerabile și să le susținem ca în această perioadă să nu resimtă efectele acestei crize pe de o parte și pe de cealaltă parte suntem interesați în continuare în acea linie de discuție și dezbatere a măsurilor pentru a păstra stabilitatea macro economică, pentru a putea să protejăm locurile de muncă.

De șapte luni de zile am reușit să păstrăm un echilibru în tot ce am făcut și același lucru trebuie făcut și de acum încolo”, a declarat Nicolae Ciucă.

El a adăugat că măsura neimpozitării pensiilor mai mici de 3.000 de lei ar afecta bugetul de stat cu „aproape un miliard de lei” anual.