Cod portocaliu de inundații în mai multe zone ale țării și cod galben pentru alte zeci de râuri din mai multe județe

Publicat: 31 05. 2021, 15:58
Actualizat: 31 05. 2021, 15:59
Sursă Foto: Mediafax Foto - Caracter Ilustrativ

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare cod portocaliu de inundații, valabilă de luni, la ora 14.00, până marți, la ora 24.00, pe râurile din mai multe bazine hidrografice.

Aceste sunt următoarele: Dâmboviţa – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Pecineagu – amonte Ac. Văcăreşti (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţii aferenţi sectorului amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova), Prahova – bazin superior (judeţul Prahova), râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).

Avertizarea hidrologică cod portocaliu vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale.

Specialiștii spun că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor menționate.

Zeci de râuri din aproape toate zonele țării, vizate de un cod galben de inundații

Totodată, hidrologii au emis și un cod galben de inundații, fiind așteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Bazinele hidrografice afectate sunt: Mureş, Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna și râurile din Dobrogea.

Avertizarea este valabilă în intervalul 31 mai ora 14:00 – 2 iunie ora 14:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluenţă cu râul Arieş (judeţele: Mureş, Bistriţa Năsăud, Cluj şi Alba), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Alba şi Cluj), Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Mureş, Harghita, Sibiu şi Alba), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ocna Mureş – amonte confluenţă Târnava, Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnava – amonte S.H. Brănişca (judeţele: Alba, Sibiu şi Hunedoara), Olt – bazin amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Gorj, Dolj şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Coşereni (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi Ialomiţa), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).

Pericol de inundații în județele Bihor și Arad

De asemenea, specialiștii au emis o atenționare hidrologică pentru fenomene imediate de tipul cod galben de inundații valabilă luni, până la miezul nopții, pe mai multe râuri din județele Bihor și Arad.

Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe râurile din bazinele hidrografice Crișul Alb, pe afluenții din sectorul aval de la confluența cu râul Bănești în amonte la confluența cu râul Sebiș și Crișul Negru, în bazinul amonte Beiuș, în județele Bihor și Arad.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Pârâul Țarinii, afluent al râului Crișul Negru.

Cod portocaliu de ploi în Dobrogea. În aproape toată țara e cod galben de vremea rea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare cod portocaliu de ploi abundente pentru zona Dobrogea, în județele Tulcea și Constanța, dar și un cod galben în aproape tot restul țării.

Avertizarea Cod portocaliu intră în vigoare luni la ora 15.00 și este valabilă până marți, la ora 21.00. Astfel, potrivit meteorologilor, în județul Tulcea și zona costieră a județului Constanța se vor înregistra ploi ce vor depăși 50-70 l/mp.

Codul galben de ploi și instabilitate atmosferică va intra în vigoare luni la ora 12.00 și va rămâne în vigoare până marți la ora 21.00.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 31 mai – 13 iunie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni, mai precis intervalul 31 mai – 13 iunie, când vremea începe să se încălzească, mai ales că intrăm în vara calendaristică.