Cod portocaliu de inundații pe râuri din șase județe, până vineri la prânz. Alte râuri sunt sub avertizare cod galben

Publicat: 15 07. 2021, 16:16
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay.com

Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi, 15 iulie, o avertizare cod portocaliu de inundații pentru râuri din șase județe din vestul țării. Alte râuri sunt sub avertizare cod galben.

Astfel, potrivit hidrologilor, sunt sub avertizare cod portocaliu râurile din bazinele hidrografice: Someșul Mic (judeţele: Cluj și Bihor), Someș (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj).

Avertizarea este în vigoare de joi, de la ora 14.00, până vineri, la ora 12.00.

De asemenea, hidrologii au emis până sâmbătă, la ora 9.00, o avertizare cod galben. Acesta vizează râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Lăpuș (judeţul Maramureș), Tur (judeţul Satu Mare), Someșul Mare (judeţul Bistrița Năsăud), Someșul Mic (judeţele: Cluj și Bihor), Someș (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin) şi afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Drobeta Tr. Severin (judeţele: Caraş Severin şi Mehedinţi).

În aceste zone sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

CITEȘTE ȘI: