Comunitatea din județul Iași se MOBILIZEAZĂ pentru a acorda ajutor tânărului care a ajuns invalid în urma accidentului de la Bivolari

Publicat: 29 06. 2023, 19:48
Sursa FOTO: Arhiva Gândul/ Caracter ilustrativ

Medicii nu îi dădeau nicio șansă lui Marius Lența, tânărul nenorocit în accidentul de la Bivolari, însă acesta s-a întors acasă și are nevoie de ajutor. Acesta se zbate pentru recuperare, dar fondurile financiare par a fi insuficiente.

Mama tânărului de 21 de ani din satul Rădeni, comuna ieșeană Roșcani. se simte neputincioasă în fața copilului care trăiește niște clipe de groază, după accidentul din data de 14 martie 2023. Din nefericire, costurile pentru recuperarea lui sunt peste puterile familiei, mai ales că singurul părinte pe care îl mai are în viață este mama sa, Lenuța Lența.

Fiul său, Marius Lența, care părea să aibă tot viitorul în față, a ajuns într-un scaun cu rotile. În doar 4 luni s-a transformat total, iar din singurul sprijin pentru familia lui a ajuns să depindă de îngrijire permanentă. A stat luni întregi în spital, în comă, iar mai apoi în stare vegetativă, suferind leziuni grave ce i-au pus în primejdie viața.

Medicii erau rezervați în ceea ce privea supraviețuirea lui, dar a reușit să învingă. Greul abia începe. În acest moment nu poate merge și abia vorbește, având nevoie de o recuperare intensă, dar au nevoie de sprijin financiar ca să facă față.

„A fost internat la Spitalul Clinic de Urgențe «Sf. Spiridon» și apoi a fost transferat la Spitalul Clinic de Recuperare. A stat 4 luni pe patul de spital, timp în care s-a zbătut între viață și moarte. A stat în comă, apoi când s-a trezit nu se mișca și nu spunea nimic, până am reușit să îl luăm acasă. Medicii au făcut tot ce au putut, de acum trebuie să începem să-l ajutăm și noi. E foarte greu. Se află în scaun cu rotile, abia vorbește și se obosește psihic de la orice. Suferă mult.

Recuperarea costă foarte mult, trebuie să îi facem condiții în casă, o baie, un trotuar, o cameră separată unde să se poată duce cu scaunul și unde să se simtă bine, iar mai apoi recuperarea propriu-zisă. Mulți nu ne dau șanse de vindecare complet, dar mama lui nu își pierde speranța și se atârnă de orice fir de ață. S-a transformat. Înainte de accident, el pleca în străinătate și o întreținea pe mama și sora lui, de când a murit tatăl. Acum depinde el de ajutorul altora. Se consumă și plânge când se vede în această situație, dar cu toții încearcă să îl susțină pentru a depăși această perioadă.

Primarul comunei noastre ne ajută foarte mult, s-a implicat și l-a dus mereu acolo unde a fost nevoie. Suntem norocoși să trăim lângă astfel de oameni, dar, cu toate astea, banii sunt cei mai utili în această perioadă”, povestește o rudă de-a familiei citată de BZI.

Tragedia prin care a trecut Marius i-a lăsat urme adânci
Primarul comunei Roșcani, Ginovel Gheorghiu, a încercat să întindă o mână familiei Lența încă de la prima lui zi de spitalizare, când toți se aflau în pragul disperării. Acesta i-a ajutat cu transportul și cu cele necesare pentru a reuși să își construiască o baie în casă, pentru a-i ușura viața lui Marius. Dar, cu toate acestea, tânărul mai are nevoie de ajutor.

„Noi l-am ajutat și îl vom ajuta cu tot ce s-a putut. Știm de acest caz încă de la început. Dar mama lui mai are nevoie de susținere financiară, pentru a încerca să îl ajute pe băiat să se facă bine. Marius va avea nevoie de recuperare intensă și de multe alte lucruri necesare ca să supraviețuiască în astfel de condiții”, comunică primarul comunei Roșcani.

Vă reamintim că accidentul a avut loc pe raza comunei Bivolari, în data de 14 martie 2023. Marius s-a urcat în mașina prietenului său, pentru a face o plimbare, dar s-a întâmplat o tragedie. Sebastian Bura a vrut să își impresioneze amicii și a condus ca în filmele de acțiune, răsturnându-se pe dealuri. Din spaimă, l-a lăsat pe Marius să se zbată 40 de minute între viață și moarte, abia după a sunat să ceară ajutor.