Consiliul unei Facultăți din Capitală a votat ca în semestrul I cursurile să fie online. Decizia urmează să fie supusă aprobării Senatului Universității din București

Publicat: 14 09. 2021, 00:42
Actualizat: 14 09. 2021, 00:45
Sursa foto: unibuc.ro

Consiliul Facultății de Litere din cadrul Universității București a decis, luni, că toate cursurile din semestrul întâi se vor ține online, ținând cont de actuala situație epidemiologică și de limitările de spațiu ale instituției.

În urma voturilor de luni, organizarea cursurilor și a seminariilor la toate programele de studii de licență, masterat și doctorat, pentru semestrul I al anului universitar 2021-2022 se vor face online.

Decizia Consiliului Facultății de Litere urmează să fie supusă aprobării Senatului Universității din București, la ședința din data de 15 septembrie 2021, notează Mediafax.


CITEȘTE ȘI: