ANSVSA a descoperit două tone de alimente neconforme pe litoral. Ce amenzi a aplicat

Publicat: 26 08. 2026, 14:20
Inspectorii ANSVSA efectuând verificări sanitare într-un restaurant de pe litoralul românesc

Experții ANSVSA au retras de la consum aproape 2 tone de produse neconforme, în urma unor 1.988 de acțiuni de control pe litoral. Amenzile se apropie de trei milioane de lei.

ANSVSA a finalizat controalele desfășurate în cadrul Comandamentului Estival Regional 2026.

 Loading ...

În total, inspectorii au retras de la consum aproape două tone de alimente neconforme în acest sezon.

Volumul amenzilor se apropie de 3 milioane de lei. De asemenea, numărul unităților de comercializare cu activitatea suspendată sau interzisă ajunge la 45.

„Am eliminat din zona litoralului aproape 2 tone de produse neconforme, în special din zonele cu aflux mare de turiști. Urmăm o strategie de prevenire a riscurilor pentru consumatori și acționăm ferm pentru menținerea unui nivel ridicat de siguranță alimentară”, a precizat Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, potrivit Mediafax.

„Vedem un grad de conformare mult mai ridicat, cel puțin comparativ cu anul trecut. Volumul amenzilor a scăzut la jumătate, în condițiile unui număr similar de acțiuni de control”, a adăugat el.

În perioada 29 iunie – 23 august 2026, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au desfășurat 1.988 de controale oficiale în unități de alimentație publică, spații comerciale și alte obiective din lanțul alimentar.

Măsurile aplicate de inspectori

  • 279 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.959.200 de lei;
  • 6 avertismente;
  • 26 de Ordonanțe de Suspendare a Activității (OSA);
  • 19 Ordonanțe de Interzicere a Activității (OIA).

De asemenea, a fost dispusă reținerea oficială și retragerea de la consum a unei cantități totale de 1.897 de kg de produse alimentare neconforme. Potrivit ANSVSA, întreaga cantitate a fost direcționată către unități de neutralizare.

Lista neconformităților identificate de inspectori în bucătării

  • întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de prelucrare, depozitare și comercializare a produselor alimentare,
  • precum și a echipamentelor și ustensilelor utilizate;
  • manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor;
  • ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, precum și comercializarea acestora fără
  • elementele obligatorii de identificare;
  • desfășurarea activităților de comercializare în spații neautorizate sau în condiții improprii de igienă;
  • nerespectarea condițiilor legale privind depozitarea și păstrarea produselor alimentare.