Costel CORDUNEANU, înmormântat într-un sicriu de lux, din lemn masiv, model american. Suma uriașă plătită de familie

Publicat: 17 04. 2024, 15:17
Actualizat: 18 04. 2024, 19:13
Costel Corduneanu, înmormântat într-un sicriu de lux, din lemn masiv, model american

Decedat pe patul unui spital din Târgu Mureș, liderul interlop Costel Corduneanu, căruia îi plăcea să fie apelat „Stăpânul Moldovei”, va fi înmormântat într-un sicriu de lux, din lemn masiv, model american.

Familia sa a plătit o sumă uriașă pentru acest sicriu, potrivit celor de la bzi.ro.

Clanul Corduneanu a comandat cel mai mare sicriu

Sute de persoane au luat parte la priveghiul celui considerat a fi cel mai influent interlop din regiunea Moldovei.

Iar clanul Cordunenilor s-a ridicat la înălțimea faimei. Se pare că liderul lor va fi îngropat într-un sicriu de lux, din lemn masiv, model american – tipul „Boston”, care se vinde cu preţuri cuprinse între 16.000 şi 20.000 lei.

Sicriul face parte din gamă de lux a magazinelor de pompe funebre.

De regulă, astfel de sicrie se găsesc în SUA. Puţini sunt românii care îşi permit să comande un coșciug de acest tip.

Se pare că sicriul „Boston” este cel mai mare și mai impunător din câte există pe piață. Are dimensiuni uriașe, drept care familia trebuie să vorbească la cimitir pentru ca groparilor să le fie comunicate cotele pentru interiorul criptei.

Fake news: fără onoruri militare!

Priveghiul lui Costel Corduneanu, liderul celui mai periculos clan interlop din Moldova, a băgat în alertă autoritățile statului român.

Reamintim că „Stăpânul Moldovei” a murit din cauza problemelor cardiace, la vârsta 54 de ani.

S-a speculat inclusiv asupra faptului că interlopul va fi înmormântat cu onoruri militare, funeraliile fiind programate pentru vineri, 19 aprilie, ora 14.00, la cimitirul „Eternitatea”, din Iași.

Zvonurile au fost alimentate de informația potrivit căreia Costel Corduneanu a activat în cadrul MAI ca subofițer, pe vremea când practica lupte libere pentru clubul Dinamo.

În acest context, IPJ Iași a transmis câteva clarificări.

„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, cu privire la o «înmormântare cu onoruri militare», Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași este abilitat să comunice următoarele:

Informațiile vehiculate nu sunt reale.

După consultarea cu structurile MAI și MAPN, a reieșit faptul că nu s-a organizat un astfel de moment, pentru înmormântarea din județul Iași”, a transmis, miercuri, Poliția Iași.

Cine poate avea parte de funeralii cu onoruri militare.

CITEȘTE ȘI:

Grațiela, VĂDUVA lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător: „Ai plecat de lângă mine pentru totdeauna. Dragostea nu va pieri niciodată”

Ce l-a omorât, de fapt, pe Costel CORDUNEANU. „Ajunsese să cântărească numai 35 de kilograme!”

Ce AVERE avea, de fapt, Costel Corduneanu. Câți bani a strâns „Stăpânul Moldovei”

Adrian „Beleaua” Corduneanu, primul mesaj după moartea fratelui său, Costel Corduneanu: „Ești iubit de toată lumea, LEGENDA noastră”

A murit Costel Corduneanu, unul dintre legendarii interlopi ai României! A reprezentat țara noastră la Jocurile Olimpice