Complicele femeii din cazul medicului anestezist ucis în București a fost prins de polițiști. Acțiune în forță a agenților

Publicat: 22 08. 2026, 13:30

Complicele femeii din dosarul medicului anestezist ucis în luna martie, în locuința sa din Capitală, a fost prins de polițiști. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, era urmărit național și internațional și a fost reținut în trafic.

Tribunalul București emisese pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru complicitate la tâlhărie calificată și proxenetism în formă continuată.

El a fost capturat după o urmărire pe străzile Bucureștiului.

„Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Central au desfășurat activități pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau executării unor măsuri privative de libertate”, anunță Poliția Capitalei.

Potrivit acestora, în urma investigațiilor efectuate de către polițiștii Capitalei, s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, urmărit la nivel național și internațional, se deplasa cu un autoturism în direcția municipiului București.

Pe numele bărbatului era emis un mandat de arestare

Pe numele bărbatului căutat, Tribunalul București a emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tâlhărie calificată și proxenetism în formă continuată.

„În acest context, au fost demarate activități specifice, iar autoturismul în care se afla persoana urmărită a fost identificat și oprit, în condiții de siguranță, în trafic, pe raza municipiului București. Bărbatul a fost extras din autoturism și imobilizat de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Central”, a transmis Poliția Capitalei.

El a fost încarcerat în Arestul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în vederea punerii în aplicare a mandatului.

Bărbatul de 47 de ani este fostul concubin al femeii acuzate de uciderea medicului anestezist în vârstă de 72 de ani. Acesta este suspectat că ar fi primit şi ascuns bunuri furate de presupusa criminală din locuinţa victimei.

Anchetatorii au obținut mărturia femeii de 38 de ani, suspectată că l-a ucis pe medicul Cristian Staicu. Aceasta și-a recunoscut fapta în fața procurorilor după ce a fost ridicată de mascați din propria locuință, dar susține că totul s-a întâmplat în legitimă apărare.