Cristian Tudor Popescu, despre româncele care vor evolua la Wimbledon: „Le va fi foarte greu…” Explicațiile gazetarului

Publicat: 28 06. 2021, 16:23
Actualizat: 28 06. 2021, 16:26

Cristian Tudor Popescu crede că jucătoarele românce vor avea meciuri grele la turneul de la Wimbledon. Totuși, gazetarul laudă performanța prin care tenisul românesc are șase sportive în această competiție.

„Wimbledon e un turneu foarte greu pentru jucătoarele din România. Cu excepția Simonei Halep, care a reușit să facă semifinală, sferturi, a și câștigat competiția. Simona e unică din această perspectivă. Celelalte tenismene de la noi nu au reușit în ultima vreme să ajungă în fazele superioare ale competiției.

Iarba, o suprafață dificilă, nu te poți pregăti mult

Iarba e o suprafață dificilă, se joacă pe iarbă doar o perioadă scurtă pe an, nu te poți pregăti mult, doar maximum 2-3 turnee. Apoi, vine Wimbledon, unde trebuie să lovești mingea cu totul diferit, se schimbă tehnica de lovire și nu e ușor pentru sportivele noastre, valoroase în primul rând pe zgură sau pe hard, unde au reușit rezultate bune și Monica Niculescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea”, a explicat Cristian Tudor Popescu, pentru GSP.

CTP, despre performanța tenisului românesc

CTP spune, însă, că „e o performanță în sine pentru tenisul românesc”, faptul că avem șase jucătoare pe tabloul principal, dat fiind că „noi nu avem niciun teren de iarbă în țară, doar zgură”.

Turneul de la Wimbledon se desfășoară în perioada 28 iunie – 11 iulie. Din partea României participă Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu și Patricia Țig. Simona Halep s-a retras.

Simona Halep s-a retras de la Wimbledon. Prima reacție a organizatorilor

Simona Halep, 29 de ani,  a anunțat vineri, 25 iunie, că se retrage de la turneul  Wimbledon, programat în perioada 28 iunie – 11 iulie. Este al doilea turneu de mare slem ratat consecutiv de Halep, după ediția 2021 a Roland Garros. După accidentarea suferită la Roma, Simona Halep nu s-a recuperat complet.

„Cu tristețe anunț că mă retrag de la acestă ediție a turneului de la Wimbledon din cauză că nu m-am putut recupera complet după accidentarea la gambă.”, a declarat Halep.