Csaba Asztalos, candidatul UDMR, a fost ales judecător al Curții Constituționale a României, cu 195 de voturi

Publicat: 24 06. 2025, 14:21
Actualizat: 24 06. 2025, 14:30
Sursa: MEDIAFAX FOTO

În ședința de marți a Camerei Deputaților, unul dintre punctele de pe ordinea de zi a fost și completarea numărului de magistrați ai Curții Constituționale cu încă un judecător. 

Astfel, UDMR l-a desemnat pe Csaba Asztalos, SOS a desemnat-o pe Verginia Vedinaș, iar AUR, pe Lăcrămioara Axinte. În urma votului, propunerea UDMR de judecător la Curtea Constituțională a României, Csaba Asztalos, a fost ales drept judecător al CCR.

Csaba Asztalos a obținut 195 de voturi „pentru” și 73 „împotrivă”, fiind ales cu majoritatea necesară.

Ceilalți candidați, Verginia Vedinaș și Lăcrămioara Axinte, au întrunit 13, respectiv 60 de voturi „pentru”, fără a atinge pragul de validare.

CITEȘTE ȘI:

Sorin Grindeanu, noul PREȘEDINTE al Camerei Deputaţilor / Csaba Asztalos, ales judecător al Curții Constituționale

Mihai Busuioc, aviz favorabil pentru funcția de JUDECĂTOR al Curții Constituționale