Cum a ajuns un tânăr din Iași să fie condamnat la șapte ani de închisoare, după o ceartă stupidă în parcare

Publicat: 30 05. 2022, 17:00

Un tânăr de 27 de ani din Iași își va petrece următorii șapte ani în închisoare după ce a înjunghiat alți doi tineri în urma unui conflict izbucnit spontan, în urmă cu doi ani, într-o parcare din oraș.

Bărbatul a fost condamnat de Tribunalul Iași pentru tentativă la omor inițial pentru 8 ani de închisoare și urma să plătească 15.000 de euro daune morale față de cele două victime. În urma contestației împotriva sentinței, pedeapsa stabilită inițial pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat a fost redusă de Curtea de Apel cu 6 luni, iar sumele pe care urma să le plătească celor două victime au fost reduse de la 15.000 de euro la 9.500 de euro.

Altercația a avut loc într-o seară, în luna martie 2020, când bărbatul era împreună cu doi prieteni. Toți trei se aflau într-un autoturism în drum spre o casă de pariuri.

Atunci s-au luat la ceartă cu doi tineri aflați în stare de ebrietate, care circulau ca pietoni pe mijlocul străzii.

Agresorul se ocupa la acel moment cu reparațiile de mașini și avea la el, într-o teacă, un cuțit

Atunci când șoferul autoturismului i-a claxonat pentru a se da la o parte, una dintre victime a lovit autoturismul, iar inculpatul, care era pasager în mașină, a deschis portiera și i-a apostrofat pe cei doi tineri aflați în stare de ebritate.

Între bărbați a avut loc o altercație ușoară, într-o parcare, până în momentul în care inclupatul a folosit un cuțit pentru a-i înjunghia pe cei doi tineri. Agresorul se ocupa la acel moment cu reparațiile de mașini și avea la el, într-o teacă, un cuțit cu lungimea totală de 10 centimetri pe care îl folosea la locul de muncă.

Conform motivării instanței, una dintre victime a avut o „plagă tăiat-înțepată a toracelui, cu secțiunea coastei C10, hemopneumotorax operat, leziune ce i-a pus viața în primejdie”, iar cealaltă victimă a avut o ,,plagă cervicală posterioară”, care de asemenea i-a pus viața în pericol.

Hotărârea este definitivă și a fost pronunțată la finalul săptămânii trecute

În rechizitoriul înaintat de către procurori instanței se menționează că acesta a fost sincer cu evenimentele petrecute în seara respectivă până la momentul în care a descris atacul său asupra celor două victime. Judecătorul de caz notează că povestea atacatorului s-a rupt în momentul în care a ajuns la partea când i-a lovit cu cuțitul pe cei doi.

„Inculpatul a avut pierderi complete de memorie și a spus că nu poate povesti dacă și cu ce obiect a lovit”, se menționează în motivarea instanței.

De altfel, singura declarație pe care a dat-o tânărul a fost în fața procurorilor, după ce a fost trimis în judecată el nu a mai făcut alte declarații și s-a prelevat de dreptul la tăcere.

Hotărârea este definitivă și a fost pronunțată la finalul săptămânii trecute de Curtea de Apel Iași. Tânărul care își va petrece următorii șapte ani în spatele gratiilor nu avea antecedente penale.