Cum a ajuns Uniunea Teatrală să folosească un teren de pe malul Lacului Floreasca, pe care, recent, a băgat drujbele: „Am făcut igienizare. Vrem să construim un cămin pentru artiști, dar nu avem fonduri”

Publicat: 09 06. 2026, 06:00

Uniunea Teatrală din România (UNITER) a angajat recent o firmă de defrișări care a tăiat vegetația de pe un teren de pe malul Lacului Floreasca. Este vorba de o parcelă de 10 mii de metri pătrați care aparține domeniul statului și administrat de Ministerul Culturii, și care a fost dat în urmă cu mai mulți ani în folosința UNITER. Conducerea Uniunii se apără și spune că defrișările sunt legale, iar copacii tăiați erau „în declin biologic”. UNITER are în plan, încă de pe vremea lui Ion Caramitru, să construiască aici un cămin pentru artiștii în vârstă.

Zilele trecute, o firmă specializată ă în defrișări, a intervenit pe Calea Floreasca, chiar lângă parcul cu același nume, pe un teren de un hectar, care este dat în folosință gratuită către UNITER.

„Acolo s-au făcut lucrări de igienizare a terenului, de eliminare a vegetației spontane și s-a pus un gard din țeavă. Am fost obligați să facem asta. Cei care dețin în folosință suprafețe de pământ sunt obligați ca din când în când să facă această igienizare a terenului. Am primit notificare în acest sens de la Poliția Locală”, a declarat pentru Gândul Aura Corbeanu vicepreședinte executiv al UNITER.

Reprezentanta Uniunii Teatrale mai spune că cei de la Garda de Mediu au verificat deja aceste defrișări.

„Garda de Mediu a mers acolo și s-a constatat că toată acțiunea a respectat legea”

„Garda de Mediu a mers acolo și s-a constatat că toată acțiunea a respectat legea și s-a defrișat ce era sub 8 centimetri diametru precum și copaci care erau în declin biologic”, mai explică Aura Corbeanu.

Potrivit unui răspuns al Ministerului Culturii, la solicitarea Gândul, terenul din Floreasca a fost dat în folosință către UNITER pentru o perioadă de 49 de ani, pentru realizarea obiectivului „Casa Artiștilor Pensionari”.

Practic, intenția UNITER este de a construi aici un centru de îngrijire, pe o parcelă care este încadrată la spațiu verde.

Autorizație de construire, aproape imposibil de obținut

„Noi doar am făcut curățenie, încă nu ne permitem să construim, nu avem fondurile necesare. Dar am plecat de la ideea că acolo poate fi construit un centru de îngrijire a artiștilor pensionari. Noi toți am avut această idee, împreună cu regretatul Ion Caramitru. Să sperăm că vom putea în viitor să facem acest centru”, mai spune Aura Corbeanu.

Surse din cadrul Primăriei Capitalei au precizat pentru Gândul că o autorizație pentru construirea unei clădiri pe acel teren este aproape imposibil de obținut.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Spațiu verde istoric, defrișat pe Calea Victoriei, în curtea Academiei Române