Cum arată acum marea promisiune a primarului Ciprian Ciucu. Parcul Liniei Faza 3 pare tras „pe dreapta”: „Nu se mai lucrează de câteva săptămâni”

Publicat: 01 01. 2026, 05:30

Marea promisiune a fostului primar al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, în prezent primar general al Capitalei, nu arată bine deloc și pare un proiect abandonat. Este vorba de șantierul de la Parcul Liniei Faza 3, din cartierul Militari, despre care Ciucu spunea că va fi finalizat în vara lui 2026. Oamenii din zonă spun că pe acest șantier nu se mai lucrează de mai multe săptămâni.

După ce au fost demarcate în forță, la începutul verii 2025, și după o serie de exproprieri în zonă, lucrările la Parcul Liniei Faza 3 par că au fost trase „pe dreapta”.

Potrivit locuitorilor care stau foarte aproape de șantier, lucrările ar fi încetat de câteva săptămâni.

„Cam de când a câștigat Ciprian Ciucu alegerile la primăria mare nu se mai lucrează aici. Problema este că ne-a lăsat așa, cu noroiul ăsta, pentru că nu a mai pus nimic”, spune unul dintre locuitorii care are casa lipită de viitorul parc.

Surse: Nu ar mai fi bani pentru Parcul Liniei faza 3

Pe de altă parte, surse administrative au declarat pentru Gândul că Primăria Sectorului 6 nu ar mai avea bani pentru continuarea acestui proiect.

De altfel, la fața locului, lucrurile nu arată bine deloc. Pe terenul liniar nu există utilaje, și nici picior de muncitor, iar locul pare „bombardat”.

Sunt însă și locuitori din zonă care sunt optimiști: „Dacă au făcut fazele 1 și 2, și care sunt foarte frumoase, eu cred că va fi și faza 3 gata la timp”, spune un alt locuitor din zonă.

Parcul Liniei Faza 3 ar trebui să fie finalizat și inaugurat în vara anului viitor, respectiv lunile iulie – august, așa cum anunța fostul primar al Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Lucrările la Faza 3 au început în luna iulie 2025.

Parcul Liniei Faza 3 va fi împărțit pe 4 tronsoane

Parcul Liniei Faza 3 este o suprafață de 81.500 mp, dintre Valea Cascadelor și Lujerului, de-a lungul fostei linii de cale ferată.

Tronsonul 1, Valea Lungă – Valea Cascadelor va cuprinde

  • Cycle Hub (spațiu modular de unde pot fi închiriate biciclete)
  • Două locuri de joacă pentru copii
  • Teren fotbal, Două zone de alimentație publică
  • Loc de joacă pentru câini
  • Teren badminton
  • Zonă pentru ping pong
  • Două fântâni wall

Tronsonul 2 (Valea Lungă – Moinești) va cuprinde:

  • Loc de joacă pentru copii
  • Skate park
  • Zonă calisthenics
  • Fântână dry deck cu zonă de ședere
  • Zonă alimentație publică

Tronsonul 3 (Moinești – Răsăritului) va avea:

  • Grădină urbană
  • Zonă expozițională
  • Două zone de alimentație publică
  • Două locuri de joacă pentru copii
  • Loc de joacă pentru câini
  • Piațetă

Tronsonul 4 (Răsăritului – Lujerului):

  • Teren de baschet
  • Teren de volei
  • Loc de joacă pentru copii;
  • Trei zone pentru alimentație publică
  • Zonă de șah
  • Spațiu de fitness
  • Cycle hub.

Lucrările vor costa în total 72 de milioane de lei.

Parcul Liniei va avea în total 4,2 km lungime și se va întinde de-a lungul fostei linii de tren care trecea, pe vremuri, pe lângă APACA și pe lângă tot Cartierul Militari. Va conecta Valea Cascadelor cu zona Doina Cornea, unde este și AFI Cotroceni.

Parcul Liniei fazele 1 și 2 sunt absolut spectaculoase și reprezintă atracția cartierului Militari.

Imagini cu cele două faze ale parcului pot fi văzute AICI și AICI.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI: