VIDEO | Cum i-au ajutat americanii de la Deveselu pe studenții din Craiova să facă un parc de aventuri în Bănie

Publicat: 11 11. 2022, 14:38
Actualizat: 11 11. 2022, 14:42

Studenții Universității din Craiova și militarii americani de la Deveselu au amenajat trasee de aventură în Parcul Tineretului din Bănie. Pe acestea își vor putea testa limitele copiii cu vârste începând de la 8 ani.

Prin proiectul “Basecamp” au fost dezvoltate trasee cu obstacole pentru petrecerea timpului liber pentru locuitorii municipiului Craiova, dar și pentru turiști. În cadrul parcului de aventură sunt organizate ateliere de supraviețuire în natură, competiții sportive cu scop caritabil, dar și grupe de fitness în aer liber. În prezent, în cadrul proiectului s-au dezvoltat două trasee cu obstacole (unul la sol și unul la înălțime) cu grade diferite de dificultate.

Pe traseul la înălțime vor avea acces copiii cu vârsta începând de la 8 ani, cu o înălțime de minimum 110 cm. De asemenea, și adulții vor putea intra pe acest traseu, dar trebuie să aibă maximum 1.80 înălțime. Pe traseul la sol vârsta minimă este de 12 ani, iar înălțimea minimimă este de 1 metru și jumătate.

Proiectul a fost gândit și propus de studenți

„Ideea proiectului a pornit de la un grup de studenți ai Universității din Craiova și a fost dezvoltată cu sprijinul specialiștilor americani din cadrul Naval Suport Facility Deveselu, care au pus la dispoziție machetele grafice, planurile de realizare a traseelor și experiența unor militari de carieră. Primaria Municipiului Craiova a pus la dispoziție amplasamentul necesar pentru  dezvoltarea acestui proiect, în timp ce RAADPFL a contribuit prin amenajarea propriu-zisă”, a declarat prof. univ. dr. Leonardo Geo Mănescu,  președintele Senatului Universității din Craiova și coordonatorul proiectului.

Pentru moment intrarea se va face pe bază de programare și va fi gratuită. Parcul se deschide oficial sâmbătă.

Costurile totale pentru amenajarea celor două trasee se ridică la aproximativ 30.000 de euro. Proiectul a fost finanțat printr-o organizație non-guvernamentală aflată în structura Universității din Craiova.