Curtea de Conturi a sesizat organele de cercetare PENALĂ, după un audit la BTT, unde majoritar e statul român. Ce nereguli GRAVE au ieșit la iveală

Publicat: 26 08. 2025, 12:55
Actualizat: 26 08. 2025, 12:59

Plenul Curţii de Conturi a sesizat organele de urmărire penală, după ce, un audit de conformitate, a scos la iveală o serie de ilegalităţi „cu impact deosebit de important asupra activităţii”, la Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) SA, al cărui acţionar majoritar este statul român, prin Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, care deţine 87,92% din acţiuni, transmite News.ro. 

În urma raportului de audit s-a descoperit că Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) SA nu a făcut demersurile legale necesare pentru reîntregirea patrimoniului cu activele înstrăinate prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza contractelor de asociere în participaţiune anulate de instanţa penală.

Curtea de Conturi recomandă reîntregirea patrimoniului societăţii cu activele înstrăinate ilegal şi recuperarea prejudiciului.

În urma evaluării activităţii desfăşurate de Biroul de Turism pentru Tineret SA şi a modului de administrare a patrimoniului în perioada 2021-2023, s-au identificat o serie de nereguli cu impact deosebit de important asupra activităţii SC BTT SA.

Potrivit raportului de audit, societatea nu a întreprins demersurile legale necesare în vederea reîntregirii patrimoniului cu activele care au fost înstrăinate prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza contractelor de asociere în participaţiune anulate de instanţa penală.

Curtea a constatat acceptarea, în mod nejustificat, de către BTT SA a exploatării unor active aflate în proprietatea sa de către terţe persoane, fără încheierea unor contracte legale, precum şi inexistenţa la nivelul entităţii a unei situaţii clare, corecte şi reale a activelor ce au făcut obiectul unor contracte de asociere în participaţiune.

Potrivit raportului de audit au fost identificate multiple deficienţe privind modul de desfăşurare a acţiunii de inventariere generală a patrimoniului în perioada 2021-2023, precum şi neconformităţi referitoare la încheierea şi derularea contractelor de închiriere.

În Scrisoarea adresată conducerii SC BTT SA, Curtea a transmis o serie de recomandări și instituirea unor măsuri legale pentru reintegrarea în patrimoniului societăţii a tuturor activelor înstrăinate ilegal, stabilirea întinderii prejudiciului creat prin neinstituirea demersurilor legale necesare în vederea realizării veniturilor din exploatarea terenurilor aflate în proprietatea BTT SA, dar în folosinţa unei societăţi comerciale, şi dispunerea de către conducerea entităţii a tuturor măsurilor legale pentru recuperarea acestuia, efectuarea unei analize detaliate privind activele aflate în folosinţa unor terţe persoane juridice, fără a avea la bază angajamente legale valabil încheiate, dispunerea măsurilor necesare în scopul întocmirii unei analize privind situaţia juridică actuală a tuturor activelor de natura clădirilor şi terenurilor aflate în patrimoniul societăţii.

Curtea de conturi recomandă reanalizarea de către BTT SA a tuturor contractelor de închiriere aflate în derulare, atât pentru stabilirea situaţiei juridice a acestora, cât şi modului în care au fost respectate şi aplicate clauzele contractuale şi luarea de către conducerea executivă administrativă a măsurilor legale ce derivă din rezultatele analizei efectuate, precum şi dispunerea măsurilor necesare pentru stabilirea întinderii prejudiciului creat prin neîncasarea contravalorii chiriei indexate, pe perioada de la data încheierii contractelor şi până în prezent, prin extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de închiriere aflate în derulare şi dispunerea măsurilor legale în vederea recuperării acestuia.

„Pentru neconformităţile în cazul cărora există indicii că faptele au fost săvârşite cu încălcarea legii penale, Plenul Curţii de Conturi a decis sesizarea organelor de urmărire penală”, se mai precizează în comunicatul citat.

Biroul de Turism pentru Tineret S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acţiuni, al cărei acţionar majoritar este statul român, prin Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, care deţine 87,92% din acţiuni. Ceilalţi acţionari sunt: S.I.F. Transilvania, acţionari persoane juridice tip listă şi acţionari persoane fizice.

Societatea comercială BTT SA este succesoarea fostului Birou de Turism pentru Tineret, entitate înfiinţată în anul 1968, ca un organ specializat cu personalitate juridică ce se ocupa de organizarea turismului şi excursiilor pe plan central, a taberelor de odihnă pentru tineret, orientarea activităţii turistice de masă, dispunând de un patrimoniu semnificativ constând în baze turistice şi de agrement amplasate pe întreg teritoriul ţării.


Recomandarea autorului: