CUTREMUR în România, joi dimineața! A avut magnitudinea peste 4 / Unde s-a produs

Publicat: 29 02. 2024, 12:02
Cutremur în România / Sursa FOTO: Facebook

Un cutremur cu magnitudinea 4,2 s-a produs, joi, în judeţul Buzău, informează Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

”În ziua de 29 februarie 2024, la ora 11:25:41 (ora locală a României), s-a produs în Zona Seismica Vrancea, Buzau un cutremur mediu cu magnitudinea (EWS) M 4.3, la adâncimea de 158.4 km”, anunţă, joi, INFP.

Sursa citată a precizat că seismul  s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 50 km SE de Sfantu-Gheorghe, 59 km E de Brasov, 63 km V de Focsani, 68 km NV de Buzau, 85 km N de Ploiesti.

În luna februarie, în România, s-au produs 18 cutremure, cu magnitudini între 2,1 și 3,6 grade pe scara Richter.

În 2023, cel mai mare seism a avut loc în județul Gorj, în 14 februarie, cu o magnitudine de 5,7 grade pe scara Richter.

Ce trebuie să faci în caz de cutremur

  • Clădirile trebuie părăsite calm, fără a lua lucruri inutile, iar drumul spre ieşire trebuie verificat cu grijă, pentru a evita expunerea la pericole.
  • Pentru orice eventualitate, trebuie prevenită rănirea provocată de căderea unor tencuieli, cărămizi, etc. la ieşirea din clădire, utilizând o cască de protecţie sau, în lipsa acesteia, un scaun (taburet) ori alt obiect protector (geantă, ghiozdan, cărţi groase, etc.).
  • Dacă la ieşire uşile sunt blocate, trebuie să se acţioneze fără panică pentru deblocarea acestora. Dacă uşile nu pot fi deblocate, se recomandă spargerea geamului, curăţirea ramei şi a zonei de cioburi, utilizând un scaun, o vază, etc. şi evacuarea prin golul astfel creat.
  • În cazul în care, în urma unui cutremur sunt persoane rănite, acestea trebuie să fie eliberate din locurile unde au rămas prinse și trebuie să li se acorde primul ajutor.