Dacia schimbă strategia pentru un model electric popular și nu va mai fi importat din China. Unde va fi produs

Publicat: 08 09. 2026, 10:58
Actualizat: 08 09. 2026, 11:08

Dacia schimbă strategia pentru un model electric popular și nu va mai fi importat din China. Dacia pregătește o versiune mai mare a modelului electric Spring, pentru a-și consolida poziția pe piața mașinilor electrice, iar noul model va fi produs în Europa.

Dacia a vândut aproximativ 210.000 de exemplare Spring din 2021. Totuși, marca nu a reușit să profite pe deplin de creșterea recentă a pieței de mașini electrice din Franța, cea mai importantă piață pentru Dacia, potrivit Reuters. Programul francez de subvenții pentru persoanele cu venituri mici nu se aplică mașinilor electrice produse în China. Actualul model Spring este inclus în această categorie.

 Loading ...

Dacia schimbă strategia pentru un model electric popular și nu va mai fi importat din China. Sursă foto: Shutterstock

„Ceea ce am observat din aprilie este o creștere semnificativă a ponderii vehiculelor electrice în toate segmentele. Există în mod clar o cerere mult mai mare (…) iar acest lucru ne limitează, deoarece avem un singur model electric”, a declarat Frank Marotte, vicepreședinte Dacia pentru vânzări și operațiuni.

Dacia schimbă strategia pentru un model electric popular

Noul Spring va putea beneficia de subvențiile franceze pentru mașinile produse în Europa. De asemenea, nu va mai fi supus taxelor vamale aplicate de Uniunea Europeană modelelor electrice fabricate în China. Avantajele ar putea ajuta Dacia să păstreze un preț competitiv, în contextul extinderii producătorilor chinezi pe piața europeană.

Unde va fi produs?

Noul Spring va fi produs la uzina Renault din Novo Mesto, Slovenia. Modelul va folosi aceeași platformă ca Renault Twingo și un model Nissan, iar mașina va fi cu 18 centimetri mai lungă decât actualul Spring. Designul va fi mai robust.

Vânzările Dacia au scăzut în Franța în iulie și august, în timp ce mașinile electrice au ajuns la cote record de 35%, respectiv 38% din înmatriculări. În primele 8 luni, modelul Spring s-a clasat pe locul 55 în topul celor mai vândute modele.

Dacia își extinde treptat gama de hibride și electrice, după ce s-a impus pe piața europeană prin modelele accesibile cu motoare termice. Compania vrea să ajungă la 4 modele electrice până în 2030.

Noul Spring va porni de la 17.900 de euro și va fi disponibil în 4 culori și 2 niveluri de echipare. Primele livrări sunt programate pentru începutul lui 2027.

Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ