Vicepremierul Dan Barna, unul dintre liderii USR-PLUS, despre o colaborare cu AUR: „Este un partid extremist și eu nu voi negocia cu ei”

Publicat: 24 04. 2021, 07:59
Actualizat: 24 04. 2021, 08:31
Vicepremierul Dan Barna, unul dintre liderii Alianței USR-PLUS / Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto

Vicepremierul Dan Barna, unul dintre liderii Alianței USR-PLUS, a declarat vineri seară, la Digi 24, că exclude orice negociere cu AUR. „Din punctul meu de vedere, AUR este un partid extremist și eu nu voi negocia cu ei”, a motivat acesta.

„Dacă dăm oricât de mic credit unui astfel de partid, nu știu unde putem ajunge”, a mai spus vicepremierul, la Digi24.

Răspunsul vicepremierului a fost ferm, când a fost întrebat dacă ar sta vreodată la masa negocierilor cu cei din AUR.

Eu nu. Cu cei de la AUR eu nu voi negocia pentru că, din punctul meu de vedere și am spus-o și de la tribuna Parlamentului, o spun și aici: AUR s-a dus într-o zonă de partid extremist. Am văzut chiar ieri lideri importanți din AUR, un purtător important de mesaj din AUR propunând public o listă cu intelectuali care trebuie uciși. Deci acolo suntem. Este o realitate pe care nu o putem ignora și dacă le dăm oricât de mic credit, nu știu unde e poate ajunge”, a spus Barna.

Dan Barna, întrebat dacă Vlad Voiculescu va fi consilier al ministrului Sănătăţii: Asta va decide actualul ministru

Vicepremierul Dan Barna a precizat că noul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, va decide dacă Vlad Voiculescu va ocupa o funcție în minister, așa cum s-a vehiculat după revocarea acestuia.

„Asta va decide actualul ministru al Sănătăţii. De astăzi vorbim de mandatul Ioana Mihăilă la Ministerul Sănătăţii, este decizia ei cum îşi va construi echipa de consilieri”, spunea – recent – Dan Barna.

Deputatul AUR care declara că „a trăit” doar din alocațiile copiilor și câștiguri la loto și-a amintit și de alte venituri. Ciprian Ciubuc: „Nu am știut că trebuie să trec și…”

Deputatul AUR Ciprian Ciubuc a menționat în declarația de avere că a trăit alături de familia lui, pe parcursul unui an, din alocațiile celor doi copii, o chirie agricolă anuală în valoare de 980 de lei, precum și un câștig la loto de 1.500 de lei.

Ciprian Ciubuc a fost întrebat de reporterii Digi 24 cum a reușit să se descurce un an de zile doar cu aceste venituri, care ar însemna un buget de 5 lei pe zi pentru întreaga familie.

Astfel, deputatul Alianței pentru Unitatea Românilor (AUR) a recunoscut că mai are și alte surse de venit pe care nu le-a trecut în declarația de avere din varii motive.

Este o declarație incompletă și o voi completă”, a susținut deputatul când i s-au prezentat calulele, respectiv un buget de 5 lei pe zi potrivit documentului completat de acesta.