De ce a picat transferul lui Kennedy Boateng în China. Suma infimă pe care a acceptat-o conducerea lui Dinamo
Dinamo a fost la un pas să se despartă de Kennedy Boateng, dar tranzacția de numai 500.000 de euro s-a împotmolit dintr-un motiv incredibil: antrenorul Zeljko Kopic s-a împotrivit mutării, dezvăluie, în exclusivitate, PROSPORT.
Aflat în ultimele luni de contract cu Dinamo, Boateng poate semna cu orice club dorește.
Cine l-a vrut pe Boateng
Chiar înaintea derby-ului cu Universitatea Craiova, 1-1 pe Arena Națională, Dinamo a primit o ofertă tentantă, de aproximativ jumătate de milion de euro, pentru Kennedy Boateng (29 de ani). Informația prezentată de PROSPORT a fost confirmată de presa din China, care a dezvăluit și numele formației la care urma să ajungă jucătorul – Shandong Taishan.
Aflat în ultimele luni de contract cu fotbalistul, acționarii „câinilor” au vrut să-l vândă pe Boateng. Se pare că la baza deciziei a stat dezamăgirea acționarilor, după ce au negociat prelungirea angajamentului și nu s-a ajuns la nicio înțelegere. În acest context, șefii lui Dinamo cred că stoperul togolez este neserios și nu își va mai da silința în ultimele luni de contract.
Informațiile sunt că transferul lui Boateng în China a fost blocat de Zeljko Kopic. El a garantat că îl va ține concentrat pe Boateng până la vară, pentru îndeplinirea obiectivelor, la fel cum a făcut în trecut și cu Josue Homawoo și Astrit Selmani.
„Ne asumăm. E un jucător profesionist, discutăm cu zâmbetul pe buze, dar fiecare își face alte planuri, e de mare caracter. Dacă se supără pe mine nu contează prea mult, important e să fie într-o relație foarte bună cu Kopic, să-și dea încredere reciproc”, a sintetizat Andrei Nicolescu, la Prima Sport, situația lui Boateng.
Iar în partida cu Universitatea Craiova, Boateng a fost printre cei mai buni dinamoviști de pe teren.
Trebuie spus și că impresarul lui Boateng, care ar fi rudă cu jucătorul, are o clauză prin care ar urma să primească un procent important la orice transfer. Se pare că, din cei 500.000 de euro plătiți de clubul chinez, la Dinamo ar fi ajuns sub 400.000 de euro.
RECOMANDAREA AUTORULUI: