De ce e considerată ziua de marți, 13, cea mai ghinionistă dată. De unde provin, de fapt, superstițiile

Publicat: 13 12. 2022, 07:54

„Marți, 13”, zi cu ghinion! Până și grecii antici, vikingii, templierii și chiar marele Napoleon se temeau de cele „trei ceasuri rele”. De unde provin, însă miturile?

„Marți 13, zi cu ghinion” nu este un concept nou, ba chiar datează din vechi strămoși. În tradiția greacă, numărul 13 aduce noroc, dar dacă este asociată cu ziua de marți, este considerată ghinionistă.

Vikingii se temeau de ziua de 13, în timp ce romano-catolicii o consideră aducătoare de miracole. În fiecare an, pe 13 iunie, este sărbătorit Sfântul Anon de Padova. Se spune că, în ziua în care acesta a fost înmormântat, cei care au participat la funeralii au fost martorii unor vindecări miraculoase.

Numărul 13, asociat cu Anticristul

Din timpuri străvechi, numărul 13 a prevestit nenorociri. În Biblie, în cartea Apocalipsei, Anticristul este pomenit întâia oară în capitolul al 13-lea.

Există și unele teorii ce susțin că Adam ar fi mușcat din fructul interzis într-o zi de marți, iar la Cina cea de Taină, înainte ca Iuda să trădeze pentru 30 de arginți, au luat parte 13 persoane, Iisus și cei 12 apostoli.

Aceeași formulă o întâlnim și în mitologia scandinavă, unde 12 zei s-au adunat la o masă și al 13-lea, Loke, a venit și l-a ucis pe cel mai iubit dintre ei, Balder.

În Grecia, numărul 13 era aducător de noroc, totul până când Constantinopolul a fost cucerit de otomani, într-o zi de marți.

În zilele noastre, grecii refuză să demareze orice proiect nou într-o marți 13.

„Marți 13, zi cu ghinion” are conotații și în SUA: celebra misiune spațială Apollo 13, care era să se încheie tragic, a fost lansată la ora 13:13 și abandonată pe 13 aprilie 1970.

Mai mult, liderii de fier Napoleon, Churchill și Roosevelt nu se deplasau sub nicio formă în zilele de marți 13.

13 reprezintă încercarea, suferința și moartea, în numerologie. În creștinism, 13 ar fi asociat Fecioarei Maria.

În Tarot, cartea „Moartea XIII” prevestește o mare problemă, iar la egipteni, în Templul lui Osiris, 13 este simbol al eternei creații și distrugeri a vieții.

Superstiții de marți 13

În ziua de marți 13 nu trebuie să invităm 13 oameni la masă și nu trebuie să stăm la o masă unde sunt 13 oameni. De asemenea, nu e bine să demarăm niciun proiect într-o zi de marți 13, scrie stiridecluj.ro.

  • – Despre copiii născuți într-o marți, 13, se spune că nu vor avea noroc niciodată în viață
  • – Dacă numele unei persoane conține 13 litere, atunci este una ghinionistă
  • – Nu te căsători într-o zi de marți 13
  • – Nu te tunde într-o zi de marți 13, deoarece o rudă de a ta va deceda
  • – Nu te muta în casă nouă de marți 13, pentru că vei avea ghinion
  • – Nu purta negru într-o zi de marți 13
  • – Nu vărsa sarea într-o zi de marți 13, însemnând ceartă