DIFERENȚA dintre benzina normală şi benzina premium / Motivul pentru care nu este bine să alimentezi cu combustibil cu cifră octanică mare

Publicat: 01 02. 2024, 17:09
Actualizat: 01 02. 2024, 17:10
Sursa FOTO: Facebook

Mulți șoferi aleg să alimenteze mașinile cu benzină premium, crezând că aceasta îmbunătățește performanțele motorului și îl întreține mai bine. Cu toate acestea, realitatea este alta!

În general, benzinăriile oferă două tipuri de benzină și două tipuri de motorină, iar sortimentul mai scump este considerat de șoferi ca fiind mai bun și mai eficient pentru motorul mașinii.

De ce nu este recomandat să folosești combustibil cu cifră octanică mare

Cifra octanică nu este întotdeauna un indicator relevant pentru șoferi, deoarece reflectă rezistența la autoaprindere a combustibilului, ceea ce poate afecta motorul. Majoritatea motoarelor sunt proiectate pentru a funcționa cu benzină normală, iar benzină premium este mai potrivită pentru mașinile puternice, sport sau de lux.

Diferența dintre benzina normală și cea premium constă în cifra octanică, afișată la pompele de benzină în Europa, inclusiv în România, prin metoda Research (CO/R), comparativ cu metoda Motor (CO/M) folosită în Statele Unite și Canada, conform Adevărul.

CO/R va fi întotdeauna mai mare decât CO/M. În România, majoritatea tipurilor de benzină au o cifră octanică cuprinsă între 95-100. O cifră octanică mai mare permite motoarelor să aibă rapoarte de comprimare mai mari, cu potențialul de a obține puteri mai mari la aceeași cilindre.

Indiferent de tipul de combustibil, producătorii adaugă aditivi pentru a îmbunătăți proprietățile acestuia. Cu toate acestea, unii aditivi pot avea efecte negative asupra componentelor mașinii în timp.

Spre exemplu, sulful se depune sub formă de zgură pe sistemul de evacuare.

De asemenea, aditivul pe bază de mangan (MMT) este controversat, având studii contradictorii cu privire la impactul său asupra mediului și a componentelor motorului. În general, alegerea între benzină normală și premium depinde de specificațiile și cerințele motorului fiecărui vehicul.