Dunărea, la cote reduse și în primele luni din 2027. Nivelul scăzut al fluviului prelungește problemele de la Centrala Nucleară Cernavodă
Dunărea va rămâne la cote reduse și în primele luni ale anului 2027, spun specialiștii. De altfel, vă reamintim că, în urmă cu câteva zile, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat în Monitorul Oficial decizia de prelungire cu 30 de zile a stării de alertă privind funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Debitul Dunării va rămâne scăzut cel puțin până la începutul anului 2027, fără perspective de revenire rapidă. Potrivit INHGA, nivelurile se vor menține sub mediile multianuale în noiembrie, decembrie și ianuarie 2027. În aceste condiții, repornirea celor două unități de la Centrala Nucleară Cernavodă nu va fi posibilă în următoarea perioadă.
Ce se întâmplă cu debitele râurilor în următoarele 3 luni
În noiembrie 2026, debitele râurilor vor ajunge la 30-50% din mediile multianuale, potrivit INHGA. Vor fi mai ridicate în unele bazine hidrografice, precum Vișeu, Someșul Mare și Prahova, și vor coborî sub 30% pe Crasna, Barcău, Râmnicu Sărat și Bârlad.
În decembrie, debitele râurilor vor reprezenta, în general, 50-80% din mediile multianuale. Valorile vor coborî la 30-50% în mai multe bazine, iar cele mai scăzute niveluri, sub 30%, sunt prognozate pe râurile din bazinul Bârladului.
„În cursul lunii decembrie este posibilă apariția formațiunilor incipiente de gheață (gheață la maluri, năboi) în bazinele superioare ale Bistriței, Mureșului și Oltului și pe unele râuri mici din centrul și nordul țării”, avertizează hidrologii.
În ianuarie 2027, debitele râurilor vor ajunge, în general, la 30-50% din mediile multianuale. Niveluri mai ridicate, de 50-80%, sunt prognozate în bazine precum Vișeu, Iza, Tur și Mureș. Cele mai scăzute valori, sub 30%, vor fi înregistrate în bazinul Bârladului.
În ianuarie 2027, formațiunile de gheață vor avea dimensiuni și intensități diferite, în funcție de temperaturi și precipitații. Fenomenele sunt așteptate mai ales pe râurile montane din nordul, estul și centrul țării, potrivit INHGA.
La intrarea în țară, debitul Dunării va rămâne sub mediile multianuale în următoarele 3 luni. INHGA estimează valori maxime de 2.000 mc/s în noiembrie, 3.500 mc/s în decembrie și 4.000 mc/s în ianuarie 2027, față de mediile lunare de 4.700, 5.100 și, respectiv, 5.400 mc/s.