Un defibrilator gratuit a fost FURAT din centrul Brașovului. Medic: „Mă simt dezamăgit și scârbit”

Publicat: 31 08. 2023, 13:25
„Mă simt dezamăgit și scârbit”. Un defibrilator gratuit amplasat în centrul Brașovului a fost furat

Polițiștii din Brașov au fost sesizați că dintr-o casetă metalică amplasată public în zona Livada Poștei din oraș a fost furat un defibrilator portabil, destinat utilizării publice în cazul persoanelor aflate în situații de risc.

Echipa de cercetare formată din criminaliști și polițiști de investigații a mers la fața locului pentru a identifica și ridica probe în cauza semnalată.

„La acest moment se află întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în care vor fi administrate toate mijloacele de probă pentru identificarea autorului și recuperarea bunului sustras”, informează IPJ Brașov.

Medic: „Mă simt dezamăgit și scârbit”

În Decembrie 2022 Caravana cu Medici a amplasat primele defibrilatoare accesibile 24/7 din Brașov, unul în Piața Sfatului, iar al doilea în Livada Poștei. Ieri noapte cel din Livada Poștei a fost furat. Mă simt dezamăgit și scârbit, a anunțat dr. Alexandru Covaciu, inițiatorul proiectului „O secundă pentru viață”, prin care aceste defibrilatoare au fost donate municipalității, conform BizBraşov.

„În cursul nopții trecute a dispărut defibrilatorul extern automat amplasat în livada poștei. Dacă ați văzut pe cineva care a interacționat cu el sau având în posesia sa husa alba din interiorul cutiei, vă rugăm anunțați poliția. Suntem profund dezamăgiți de cele întâmplate și vrem să aducem aminte că defibrilatorul extern automat nu are nicio valoare în casa unui individ. Nu există nicio indicație în cazul pacienților să aibă în casă un defibrilator extern, existând alte metode specifice pentru pacienții ce au nevoie de cardiostimulare. Acesta este destinat spațiilor frecventate des de oameni pentru acordarea primului ajutor. Orice informație ne poate ajuta să redăm comunității un aparat medical ce poate salva o viață”, a anunțat Caravana cu Medici pe Facebook.

Defibrilatorul furat costă 11.000 de lei și, potrivit normelor europene, ar trebui să existe cel puțin un astfel de aparat la 10.000 de oameni.