Denise Rifai, înapoi pe micile ecrane. Ce emisiune va prezenta la Antena Stars și de când poate fi urmărită

Publicat: 12 11. 2026, 15:55

Denise Rifai se pregătește de revenirea pe micile ecrane, după plecarea de la „Furnicuțele”. Aceasta va prezenta emisiunea „TOC Show” la Antena Stars de la finalul lunii noiembrie 2026.

Denise Rifai revine cu un nou proiect media. Aceasta va prezenta la Antena Stars emisiunea „TOC Show”, care va avea premiera pe 30 noiembrie. Producția va fi difuzată de luni până joi, de la ora 21:30. Emisiunea înlocuieşte Spynews TV Live, prezentată de Mara Bănică, arată Paginademedia.ro.

Loading ...

Denise Rifai

Emisiunea „TOC Show” va cuprinde interviuri cu invitați din diverse domenii și dezbateri la care vor participa specialiști. Denise Rifai consideră că acesta este cel mai frumos proiect al său de până acum.

„A venit şi momentul în care vă pot dezvălui numele acestei emisiuni – TOC Show! Sunt atât de încântată, este cel mai frumos produs al meu, dintre toate cele de până acum. Aducem invitaţi de calitate, nume surprinzătoare pe care vă veţi dori să le vedeţi, interviuri pline de substrat şi de informaţii de neratat, dar şi o rubrică la care nu vă aşteptaţi!”, a declarat Denise Rifai.

Emisiunea va fi prezentată în direct

Denise Rifai precizase că noua emisiune va fi transmisă în direct și va include dezbateri despre cele mai importante subiecte, alături de invitați. Prezentatoarea le-a mulțumit celor care i-au cerut să revină pe micul ecran și așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu publicul.

„Sunt bucuroasă că, în sfârşit, vă pot povesti la ce am lucrat în ultima perioadă. Împreună cu echipa mea, de aici de la Antena Stars, pe care o veţi cunoaşte foarte curând, vom aduce pe micile ecrane un format fresh, o emisiune în direct, în care vom dezbate împreună cele mai importante informaţii, alături de oamenii momentului.

De-a lungul acestei perioade, am primit numeroase comentarii şi mesaje referitoare la momentul revenirii şi vreau să le mulţumesc tuturor pentru nerăbdare şi curiozitate. Abia aştept reîntâlnirea cu cei de acasă. Vă promit multe seri frumoase, împreună, la Antena Stars. Şi sper că a meritat aşteptarea”, a spus Denise Rifai.