Descoperire uriașă în Cehia. Peste 500 de monede celtice și lingouri de aur, ascunse sub pământ de mai bine de două milenii
Cercetători specializați în arheologia europeană au scos la lumină un important zăcământ de monede de aur și argint în zona rurală din apropierea orașului Plzeň, în vestul Republicii Cehe, cre datează de peste 2000 de ani, relatează Mediafax.
Potrivit autorităților culturale, valoarea tezaurului nu constă doar în vechimea sa, ci și în starea excelentă de conservare a obiectelor, care oferă cercetătorilor o oportunitate rară de a înțelege mai bine structurile sociale, credințele și relațiile comerciale ale comunităților care au populat Europa Centrală în Antichitate.
Tezaurul a fost descoperit cu un detector de metale
În 2021, un căutător amator a descoperit, cu ajutorul unui detector de metale, un fragment de monedă antică datând din secolul al II-lea î.Hr. Indiciul a atras atenția specialiștilor și a dus la organizarea unor săpături arheologice controlate, desfășurate într-o zonă agricolă activă și coordonate cu perioadele de plantare și recoltare.
După cercetări, arheologii au descoperit nu doar monede, ci și rămășițele unui cal, alături de diverse unelte metalice, care sugerează că locul ar fi putut avea o funcție rituală sau comercială, fiind posibil un punct de întâlnire sezonier pentru comunitățile locale.
Ce conține tezaurul de la Plzeň
Pavel Kodera, directorul Muzeului Galeriei Științifice din Plzeň, a precizat că la locul săpăturilor „a fost găsită o cantitate mare de obiecte metalice mici, dar rare, în principal monede, dar și lingouri, granule de aur neprelucrate, precum și fragmente de cercei și brățări”.
Tezaurul conține:
- peste 500 de monede de aur și argint, multe decorate cu simboluri ale culturii celtice
- lingouri și bucăți de aur neprelucrat, granule de aur și mici bijuterii
- reprezentări ale cailor, mistreților, soarelui și zeilor celți
- influențe elenistice vizibile în portrete și motive de origine greacă
Monedele au dimensiuni cuprinse între 7 milimetri și 1,5 centimetri și impresionează prin design, care reflectă mitologia și filosofia celtică. „Aceste imagini sunt adevărate opere de artă, care reflectă mentalitatea și universul simbolic al poporului celtic”, a subliniat Kodera.
Experții de la Institutul de Arheologie al Academiei Cehe de Științe urmează să continue cercetările prin analize izotopice, menite să stabilească dacă aurul provine din zăcăminte locale sau dacă a fost adus din regiuni îndepărtate, pe vechile rute comerciale ale Europei antice.
AUTORUL RECOMANDĂ