Dinamo-Rapid, derby fără goluri, dar cu amenzi de zeci de mii de lei aplicate de Jandarmerie

Publicat: 13 05. 2025, 16:00
FC Dinamo și CS Dinamo se unesc! Ultima condiție înainte de semnarea actelor

Jandarmeria Capitalei a anunțat sancțiuni semnificative în urma incidentelor petrecute în tribune la derby-ul Dinamo – Rapid, încheiat luni cu scorul de 0-0.

Jandarmeria a întocmit trei acte de sesizare pentru folosirea materialelor pirotehnice, care vor fi înaintate către organele abilitate, conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, „și un act de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143 din 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”, se arată în comunicatul instituției.

De asemenea, jandarmii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 83.600 de lei.

Două sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 60.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar alte două sancţiuni, în valoare totală 20.000 de lei, au fost aplicate societății specializate de pază şi protecție, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin.

Totodată, au fost aplicate și două sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de un an.

Autoritățile continuă verificările pentru identificarea și sancționarea altor persoane implicate în incidentele de la meci.

CITEȘTE ȘI:

Dennis Politic i-a transmis lui Gigi Becali ce decizie a luat în legătură cu transferul la FCSB. „Sunt concentrat pe ce fac”

FCSB pregătește sărbătoarea titlului pe Arena Națională!/Biletele s-au vândut ca pâinea caldă. MM Stoica: „E ireal câte am dat într-o oră!”

Florin Tănase, 1 milion de euro într-un singur sezon la FCSB! „Am arătat în acest an că suntem jucători valoroși”

Radunovic a anunțat ce obiectiv are FCSB pentru viitorul sezon: „Trebuie să o facem!”

Gigi Becali a dat lovitura! Cât primește FCSB după ce a câștigat titlul de campioană