Doliu în fotbalul românesc. Constantin David „Flencea” a murit după ce s-a infectat cu COVID-19

Publicat: 30 03. 2021, 10:14
Actualizat: 30 03. 2021, 10:15
Doliu în fotbalul românesc. Constantin David „Flencea” a murit după ce s-a infectat cu COVID-19 / Foto: Prosport.ro

Constantin David, 79 de ani, a murit, vineri, 26 martie, după ce s-a infectat Covid-19. Era internat la Spitalul Universitar de Urgență București. La înmormântare au putut asista doar câteva persoane, scrie Prosport.ro.

Constantin David a evoluat ca extremă stânga la Dinamo la începutul anilor 1960. A fost antrenat de Traian Ionescu şi Dumitru Nicolae Nicuşor, iar printre colegi îi avea pe unii ca Ion şi Lică Nunweiller, Pârcălab, Ene II, Piţi Varga, Titi Frăţilă, Datcu sau Uţu.

David a câștigat patru titluri alături de echipa din „Ștefan cel Mare” și o Cupă a României, trofeu obținut în fața rivalei din Ghencea.

„S-a dus și Flencea…”

„S-a dus și “Flencea”! Extrema stanga la Dinamo București la începutul anilor 60, Constantin David (79 de ani), “Flencea” pentru apropiați, a plecat dintre noi intr-o lume mai buna.

“Flencea” a prins acea generaţie de campioni dinamoviști, pregătită de Traian Ionescu şi Dumitru Nicolae Nicuşor, unde străluceau, printre alţii, Ion şi Lică Nunweiller, Ion Pircalab, Ene II, Piţi Varga, Titi Frăţilă, Datcu şi Uţu. Dumnezeu sa-l odihneasca!” a anunțat ofițerul de presă al lui Dinamo pe contul său de facebook, Ionel Culina, potrivit Prosport.ro.

Cu o lună înainte să moară, Constantin David a fost invitat la Gazeta Sporturilor, unde a vorbit despre situația de la Dinamo: „Când te uiți la Dinamo, ți se face pielea de găină, vorba Andreei Esca. Cu cea mai mare părere de rău, dar la Dinamo nu pot să mă uit. Sunt cu inima, sunt cardiac. Dacă mă uit la Dinamo, mă apucă tensiunea, încep tâmplele să bată. Prefer să aud rezultatul la sfârșit. Dacă mă uit la meciurile lui Dinamo, îmi stă «ceasul»”

Cel mai mare regret al lui Titi David

„Cel mai mare regret e că nu sunt tânăr din nou. Mi-am luat mingi, să joc și pe lumea cealaltă. Îmi fac pregătirea, mi-am luat echipament, să fiu pregătit. Nu trebuie să ne pregătim? Alții își iau batiste, lumânări, eu mi-am luat mingi, sticle și pahare”, mărturisea Constantin David.