Dorința „bolnavă” a SOȚIEI unui pompier. A incendiat mai multe locuințe pentru a-și satisface „plăcerea” de a-și vedea soțul în timpul serviciului

Publicat: 20 11. 2023, 08:18
Fotografie cu caracter ilustrativ

O femeie din Arad, soția unui pompier local, a fost arestată sub acuzația de a fi incendiat casele vecinilor pentru a-și satisface dorința de a-și vedea soțul la lucru. Pagubele produse trec de 200.000 de lei.

Autoritățile au dezvăluit că femeia de 37 de ani a declanșat cinci incendii între iulie și noiembrie 2023, distrugând mai multe locuințe de pe strada Crișului din Sebiș.

Pagubele materiale cauzate de aceste incidente au fost estimate la aproximativ 200.000 de lei, iar dosare penale au fost întocmite pentru distrugere în formă continuată și distrugere din culpă.

Polițiștii din Sebiș au efectuat investigații care au condus la reținerea femeii pe 17 noiembrie. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ a dispus arestarea preventivă a femeii pentru 30 de zile, sub acuzația de distrugere în formă continuată și distrugere din culpă.

Expertiza psihiatrică solicitată de procurori a relevat că femeia prezintă discernământ diminuat. În timpul audierilor, aceasta a recunoscut că a comis faptele pentru că îi plăcea să asiste la intervenția pompierilor.

Chiar și soțul ei a participat la stingerea unora dintre incendii iar acesta nici nu bănuia cine este autorul acestor fapte, conform declarațiilor anchetatorilor. Un vecin a fost afectat de aceste incendii de trei ori într-o lună, suferind daune la o cămară și două magazii, potrivit Antena 3.