Dragoș Damian, CEO-ul Terapia Cluj, numit CONSILIER onorific al premierului Marcel Ciolacu
Dragoș-Eugen Damian, directorul general al Terapia Cluj și președintele Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), a fost numit consilier onorific al premierului. Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Poziția de consilier onorific nu este remunerată.
Pe lângă numirea lui Dragoș Damian, prim-ministrul a semnat și eliberarea, la cerere, a Luminiței Odobescu din funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului.
Odobescu, fost ministru de Externe, a fost numită miercuri consilier prezidențial de către președintele interimar Ilie Bolojan.
Pe 7 noiembrie 2024, Marcel Ciolacu, premierul României, a fost la fabrica de medicamente Terapia SA din Cluj-Napoca, unde a fost întâmpinat atunci de directorul companiei, Dragoș Damian.
„Și, cum era normal, am venit la domnul Damian. Domnul Damian, spun așa, ca și istoric, ne cunoaștem de foarte mult timp. Este cel mai mare critic al meu și omul pe care îl urmăresc întotdeauna când publică ceva, ori în presa locală, ori în presa centrală, mai ales în zona economică”, a declarat atunci Marcel Ciolacu, potrivit Știridecluj.ro.
Sursa FOTO: Facebook – Dragoș Damian
CITEȘTE ȘI: