Dunărea a atins un nou minim istoric, cu două zile mai devreme decât estimările. Apele Române anunță că scufundarea barjelor e analizată foarte strict
Debitul Dunării a ajuns miercuri la 1.400 de metri cubi pe secundă, stabilind un nou minim istoric. Valoarea este mai mică decât recordul negativ înregistrat în 2003 și a fost atinsă cu două zile mai devreme decât estimau hidrologii. În același timp, autoritățile continuă lucrările din zona Cernavodă pentru a asigura alimentarea cu apă necesară răcirii Unității 2 a centralei nucleare.
Dunărea a atins un nou minim istoric, cu două zile mai devreme decât estimările
Reprezentanții Administrației Naționale „Apele Române” anunță că intervențiile de dislocare a stâncii din albia Dunării au început să producă efecte. În zona Cernavodă, nivelul apei a crescut cu aproximativ doi centimetri, contribuind la încetinirea ritmului de scădere a debitului.
„Vorbim despre un nou debit minim istoric, sub cel înregistrat în 2003. Evident că navigaţia este afectată deja de mai bine de două săptămâni, iar în ceea ce priveşte nivelul Dunării la Cernavodă s-a reuşit o stabilizare a acestuia. Astăzi, în continuare, în urma intervenţiilor de până la acest moment de dislocare a stâncii respective, s-a reuşit o creştere a nivelului Dunării în zona Cernavodă cu 2 centimetri, ceea ce înseamnă o încetinire a tendinţei de scădere a nivelului Dunării la Cernavodă. Astăzi avem un minus 217 centimetri, practic o valoare ceva un pic mai mare decât zilele trecute, cu 2 centimetri. De asemenea, şi prognoza s-a prelungit, adică dacă acum câteva zile anunţam că în jurul datei de vineri am ajunge la minus 233 centimetri, adică la o scădere de 2,5 metri în zona Cernavodă, acest moment s-a prelungit cel puţin până la începutul săptămânii viitoare”, a declarat Ana Maria Agiu, purtătorul de cuvânt al ANAR, la Digi 24.
Sursa citată precizează că acest lucru înseamnă că au fost câştigate „câteva zile extrem de importante”: „În cursul zilei de astăzi (n. red. miercuri) se va finaliza încărcarea ultimei barje şi încă se analizează foarte strict în ce condiţii se vor scufunda aceste barje, astfel încât siguranţa oamenilor să nu fie afectată. Am înţeles că în zona respectivă curenţii sunt extrem de puternici şi de aceea este foarte important ca această intervenţie să fie realizată în siguranţă, inclusiv în siguranţă pentru oamenii care efectuează această operaţiune”, a subliniat Agiu.
Ana Maria Agiu, purtătorul de cuvânt de la ANAR, a transmis că operațiunea esteo cursă contra cronometru, dar și complexă: „Aşa cum am spus şi în alte contexte, este o cursă contra cronometru. Este foarte importantă această intervenţie şi în acelaşi timp complexă, pentru că, pe de-o parte, sunt foarte mulţi factori externi de care trebuie să ţinem cont şi pe care, în primă fază, poate nu i-am luat în calcul până când s-a analizat, exact la faţa locului, care este impactul.
Iată că au apărut aceşti factori suplimentari legaţi de curenţi, care pot pune în pericol siguranţa oamenilor care fac această intervenţie, de aceea se analizează încă condiţiile în care se vor face aceste scufundări”, a explicat purtătorul de cuvânt.
Agiu a punctat că obiectivul specialiștilor este aceea de a reuşi o creştere a nivelului Dunării în zona Cernavodă de până la 10-12 centimetri.
„Exact acest decalaj de 10-12 centimetri ne propunem să-l realizăm, până când se vor resimţi la nivelul debitelor Dunării precipitaţiile care vin din bazinul superior al Dunării, respectiv din Austria. Acestea nu sunt atât de semnificative pe cât ne-am dori, în sensul în care să aducă o cantitate suficient de mare de apă încât debitul Dunării să crească, debitul optim pentru Cernavodă ar fi 2000 de metri cubi pe secundă la intrarea în ţară, aşa cum a fost anul trecut.
Din păcate, precipitaţiile pe care le aşteptăm să se resimtă la nivelul debitelor Dunării de pe sectorul românesc nu sunt atât de consistente, dar chiar şi 100-200 de metri cubi în plus faţă de ce avem astăzi este benefic, în primul rând, pentru menţinerea debitelor minime în vederea funcţionării centralei”, a mai spus Ana-Maria Agiu.