După 41 de ani de catedră, a uitat tabla înmulțirii. Povestea dramatică a învățătoarei Mariana din Prahova
O învățătoare care a predat timp de 41 de ani la o școală din Prahova, unde a fost și director, a avut un șoc când și-a dat seama că a uitat tabla înmulțirii.
Femeia a fost învățătoare la o școală care nu mai există azi, dar în care învățau tainele matematicii și alfabetului doar copiii de etnie romă. Doamna Mariana a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i determina pe acești copii să învețe carte, în speranța că vor ajunge ceva. Cu unii chiar a reușit acest lucru, iar azi este mândră de ei.
Din nefericire pentru ea, într-o zi și-a dat seama că nu mai știe tabla înmulțirii, sau care este diferența între barză și varză. Diagnosticul a fost unul crunt, Alzheimer.
După 41 de ani de predat în condiții grele, doamna Mariana s-a pensionat și a lăsat școala din Plaiul Câmpinei, școala de „țigani” cum auzea adeseori. O unitate care între timp a fost preluată ca structură educațională de Școala Gimnazială Șotrile.
Soțul i-a murit, părinții la fel. Probabil de acolo șocul, i-au spus medicii. Fiica, psihoterapeut, a fost cea care a purtat-o pe la doctori. A aflat, prin 2010, în timp ce era la tablă, că nu mai știe cât face 7 ori 8, sau cine a fost Eminescu. Nu fiindcă a vrut, ci fiindcă „partea stângă a creierului era ca o „nucă stafidită”, i-au zis tot medici, în urma unui RMN.
O doare, își leagă cuvintele cu greu, dar se mobilizează și continuă. Îmi zice că îi e dor nespus de copii, de tablă, de ore, de tot ce înseamnă să fii dascăl. Are tot ce îi trebuie, dar luptă zilnic cu o boală perfidă.
Cadru didactic o viață, ar fi acceptat orice, numai să o lase memoria nu
Are momente când uită unde e. „Cam de 3, 4 ori pe lună mi întâmplă. Trag aer în piept, întreb două, trei persoane, după care parcă mi i se luminează mintea. E o boală perversă. Și e cu atât mai grea cu cât eu am fost omul literelor și al cifrelor o viață”, spune femeia pentru Observatorul Prahovean.
A învățat să trăiască cu „boala memoriei” și face terapie ocupațională
Pentru a avea mintea ocupată, de când s-a pensionat, citește mult, dezleagă rebusuri, face treabă prin grădină, orice, numai să aibă mintea ocupată. „Ăsta e secretul pentru a ține sub control afecțiunea asta, îmi mărturisește”.
Mintea ei e mereu conectată la ceva. „Asta înseamnă lupta cu Alzheimer, îmi zice. Să fii mereu angrenat în ceva. E cumplit”. Și trage aer în piept în timp ce își caută cuvintele.
O întreb dacă vrea să îi fac cunoscută povestea. Îmi zice: „dacă un om învață ceva din cât de important e să te bucuri de viață, chiar și cu această boală, eu sunt fericită”.
La final, doamna Mariana, îmi dă un măr. Din livada de la Focșani, acolo unde s-a retras de când cu boala și ieșirea la pensie. Mă uit la el. E cel mai frumos măr pe care l-am primit vreodată.