Elena Lasconi: „Democrația din România a primit cea mai grea lovitură din ultimii 36 de ani”. „Sper ca oamenii de bună credință din țara pe care o iubesc să nu stea deoparte”

Publicat: 06 12. 2025, 10:29
Actualizat: 06 12. 2025, 11:02

Deşi constată că „a trecut un an de când democrația din România a primit cea mai grea lovitură din ultimii 36 de ani”, fosta candidată USR la prezidenţiale, Elena lasconi, scrie că „încă mai crede în oameni”. De Sf. Nicolae, primăriţa din Câmpulung nu poate să uite că „Sistemul, disperat să țină cu dinții de putere, a dat de pământ cu democrația și a îmbolnăvit România”. 

Lasconi mai scrie că nu reuşeşte să vadă „la fel viitorul României. Încă mai sper că Dumnezeu nu ne va lăsa”, în ciuda faptului că este o femeie optimistă.

„Rezultatul: un popor și mai dezbinat, împărțit în multe tabere, teoria conspirației este mai prezentă decât realitatea, percepțiile sunt mai puternice decât adevărul, mulți și-au pierdut încrederea în vot, în instituțiile statului și tuturor ne merge mai rău ca anul trecut.”

În toată această stare de nesiguranţă, întrevede, totuşi, o cale de salvare.

„Încă mai cred în oameni. Sper ca oamenii de bună credință din țara pe care o iubesc să nu stea deoparte. Cred în tineri, cred în femeile care se luptă zi de zi ca familiile lor să o ducă mai bine.

Și mai cred că doar prin empatie și iubire de semeni putem face bine România.

Dumnezeu să vă binecuvânteze în această zi sfântă! La mulți ani tuturor celor care poartă numele de Nicoleta și Nicolae!”

RECOMANDAREA AUTORULUI: